De vorbă cu absolvenții noștri: Cristian și Maria Chindea

marți, 16 mai 2017

De vorbă cu absolvenții noștri: Cristian și Maria Chindea

Cristian-Marius CHINDEA, Inginer Construcții Civile, Industriale și Agricole (C.C.I.A.); Director Tehnic la ACI CLUJ S.A.

(n. 1982 la Toplița/Subcetate; domiciliul actual: Cluj-Napoca)

Maria-Mirabela CHINDEA, Inginer economist, șef departament contracte la ACI CLUJ S.A.)

(n. Cojocaru în 1986 la Toplița/ Subcetate; domiciliul actual: Cluj-Napoca)

Doina Dobreanu: E din nou primăvară. Până și păsările călătoare se întorc la cuiburile lor... Desigur, întoarcerile dvs. la cuibul părintesc sunt periodice și plăcute, fiindcă aici vă întâmpină îmbrățișarea plină de iubire a părinților. Ce înseamnă pentru dvs. casa părintească?

Cristian Chindea: În primul rând, doresc să vă muțumesc că ne-ați dat șansa să rememorăm amintiri din perioada petrecută la Subcetate. Casa părintească este pentru mine locul în care mă întorc întotdeauna cu drag și unde părinții mă așteaptă cu dor și bucurie de fiecare dată. Oriunde m-aș duce, amintirile petrecute în casa copilariei vor rămane vii în sufletul meu și îmi vor stârni emoții de fiecare dată când îi voi călca pragul.

Maria-Mirabela Chindea: Casa părinească înseamnă acasă. Chiar dacă locuim în Cluj-Napoca, când mergem la părinți, spunem că mergem acasă. Casa părintească este un loc special pentru mine, cu o mare încărcătură emoțională. Este locul cu cele mai frumoase și curate amintiri. Este locul în care am fost pregatită pentru viață și în care mă așteaptă cu drag părinții mei.

DD: Descrieți icoana părinților așa cum o purtați în suflet când sunteți departe și atmosfera casei părintești din copilărie.

CC: Părinții joacă un rol important în viața noastră; datorită lor existăm și datorită lor suntem în mare parte ceea ce suntem. Părinții merită tot respectul nostru, în special pentru că au sacrificat multe pentru noi, pentru că au fost mereu acolo când am avut nevoie de ei, pentru că, indiferent cât de multe greșeli am făcut, ei ne-au iertat în final și ne-au primit cu brațele deschise.

Părinții mei sunt oameni simpli de la țară, care au avut mereu ca scop călăuzirea copiilor pe un drum cât mai bun în viață, a mea și a surorii mele, care a decedat la varsta de 18 ani. Părinții trebuie să-și îndrume corect copiii, să-i înțeleagă și, de asemenea, să fie prietenii lor cei mai buni. Consider ca sunt omul de azi, în mare parte, datorită părinților care mi-au fost mereu alături și care m-au înțeles de fiecare dată, orice decizie am luat.

Tata, electrician de meserie, a fost cel care mi-a insuflat încă de mic pasiunea pentru latura tehnică, pe care am urmat-o mai târziu din punct de vedere profesional. Împreună, aveam plăcerea și dorința de a construi ceva nou, dar și de a repara sau îmbunătăți diverse lucruri din casa și gospodăria noastră. Îmi aduc aminte că aveam un autoturism „Dacia 1310” care se defecta destul de des și pe care nu l-am dus niciodată în Service, reușind împreună cu tata să remediem deficiențele, fie ele mecanice fie electrice.

Mama, muncitor în fabrică, este cea care mi-a dat o bună educație și cea care a însămânțat în mine ideea și ambiția că pot obține de la viață orice prin muncă, dacă îmi doresc cu adevărat. Cu timpul, am realizat că mi-a insuflat mult din caracterul ei și că în multe privinţe mă aseamăn cu ea.

MMC: Părinții mei, deși oameni simpli, au susținut întotdeauna educația mea și a fratelui meu. Chiar dacă în copilărie nu înțelegeam de ce trebuie să învățăm bine, acum, la rândul meu, susțin educația și cred cu tărie în importanța acesteia. Tot de la părinții mei am învățat că este important să ai un serviciu și că doar prin trudă și perseverență poți evolua și poți avea o viață mai bună. Toate valorile și principiile pe care mă bazez în viața mea de acum au ca temelie învățăturile părinților mei și modul lor de viață curat și cu frică de Dumnezeu.

Mama și-a dorit foarte mult să urmez cursurile unei școli superioare și să ajung să lucrez într-un birou. A făcut mari eforturi financiare pentru ca eu sa îmi finalizez studiile și m-a susținut necondiționat. Îmi amintesc cu drag cum duminica mergeam împreună la biserică, iar după slujbă cumpăram înghețată pentru toți membrii familiei, cum mergeam împreună la cumpărături sau cum povesteam și ne imaginam viitorul. Mama era stâlpul casei.

Tata muncea de multe ori în deplasare, dar când venea acasă era sărbătoare în familie. Se juca foarte mult cu noi. De la tata am învățat să joc șah, tenis, volei, să merg cu bicicleta. Îmi aduc aminte cum ne spunea povești de Ion Creangă și poezii scrise de Eminescu, cum noi îl ascultam fascinați și îl rugam în fiecare zi să ne spună aceleași povești, ca și cum nu le-am fi auzit niciodată. Pentru că tata își are rădăcinile în județul Neamț, în vacanțele pe care le petreceam la bunicii din partea tatei, vara făceam excursii impreună cu tata, bunicul și verișorii mei în pădurile din apropiere și culegeam fragi, ciuperci sau alune de pădure și făceam concursuri de alergat, iar iarna ne săniam împreună cu tata pe dealul din fața casei bunicilor cu sania din lemn construită de bunicul.

Sunt norocoasă cu părinții mei. Deși am trecut împreună și prin situații mai dificile, ei au încercat să îmi ofere întotdeauna tot ce a fost mai bun.

DD: Ați absolvit amândoi Liceul din Subcetate. Ce amintiri deosebite păstrați din anii copilăriei și adolescenței trăite aici?

CC: Îmi aduc aminte cu plăcere de bucuria jocurilor din copilărie. Am crescut împreună cu sora mea Carmen și cu cei doi verișori ai noștri, Levi și Ana-Maria, rămași în grija bunicilor mei din partea mamei. Bunica, mama Anuța pentru toți, și bunicul erau cei care ne supravegheau și pe noi, atunci când părinții erau la serviciu și îmi aduc aminte că făceau cu greu față năzdrăvăniilor noastre.

Liceul din Subcetate a fost locul unde mi-am petrecut toți anii de școală până la absolvire. Aici am avut parte de momente frumoase - prietenii, balul bobocilor, majoratul -, dar și de momente hazlii precum copiatul temelor, furatul covrigilor de la colegi, chiulul de la ore cu întreaga clasă, pauzele prelungite intenționat.

MM: Îmi amintesc cu drag de colegii mei de clasă cu care am petrecut mare parte din copilărie și adolescență. De asemenea, îmi aduc aminte că aveam câteva materii preferate și acum îmi dau seama ca acele materii îmi plăceau pentru că profesorii le faceau interesante. Prima materie care mi-a plăcut foarte mult era gramatica. Doamna profesoară Sofia Cutlac a făcut să îndrăgesc această materie, iar scrierea corectă mă preocupă și astăzi. Geografia a fost o altă știință care m-a facut să îmi pun întrebări, iar felul în care o preda doamna profesoară Daniela Dobrean m-a determinat să o prefer sportului la examenul de Bacalaureat. Deși matematica nu a fost una din materiile mele preferate, doamna profesoară Ionela Popa m-a ajutat să o înțeleg și chiar să îmi pară ușoară. O altă mare iubire, între materiile studiate, era franceza. Îmi plăcea foarte mult limba și tot ce ține de cultura și obiceiurile poporului francez. În acest caz, o mare importanță a avut și proiectul implementat de dumneavoastră prin care elevii români corespondau în limba franceză prin scrisori cu elevi italieni din Bari, împărtășindu-ne reciproc obiceiurile și tradițiile noastre. Profesorii de la liceul din Subcetate au așezat primele pietre la temelia viitorului meu și le sunt recunoscatoare pentru acest fapt.

DD: Erați o clasă de elevi cu care se putea lucra frumos. Mi-amintesc cu drag de orele de franceză... Mariana Cotfas ne delecta din când în când cu câte un cântecel în limba franceză, dar și română sau engleză. Doresc să împărtășesc și cu voi bucuria de a o reasculta, căutând pe Face book:

Mariana Cotfas Dj-UnQ.

Cum erau vacanțele în atmosfera satului? Cum ați perceput legătura cu natura înconjurătoare în fiecare anotimp?

CC: În timpul verii, în vacanța de vară, o bună parte din timp îl ocupau muncile câmpului. Împreună cu verișorii mei ne plăcea, în special, să mergem la Tănăseni, în satul Duda, unde aveam, în grădina străbunicilor, mai mulți cireși bătrâni, dar roditori încă. Nu doar gustul cireșelelor ne atrăgea, ci și joaca și întrecerile de cățărare pe care le făceam până aproape de vârful cireșilor înalți. În zilele insorite de vară, de la amiază și până spre seară eram la Mureș, la scăldat.

Îmi vin în minte și întâlnirile cu copiii de pe ulița noastră, în fiecare seară, pe o bancă de lemn. Jucam șotron, rațele și vânătorii, de-a prinselea, de-a v-ați ascunselea, pac-pac!, flori, fete și băieți, până spre miezul nopții când veneau părinții să ne cheme pe la casele noastre.

Iarna, după ce ningea, în fiecare după masă mergeam la săniat pe uliță, La Boțu. Erau frumoase concursurile pe care le făceam cu săniile, dar cel mai mult ne amuza răsturnarea trenului format din săniile noastre. De Crăciun și Anul Nou, obiceiurile și tradițiile erau respectate cu sfințenie. În ajun de Crăciun ți Anul Nou, erau pline ulițele de copiii colindatori de toate vârste. Acum realizez cât de mare este diferența între bucuriile copilăriei de odinioară, venite din frumusețea, sinceritatea și simplitatea jocurilor, și bucuriile copiilor de astăzi, căutate în lumea virtuală a internetului, când prietenia nu se mai leagă pe uliță sau în fața blocului, ci printr-un click de mouse și se numește add.

MMC: Vacanțele erau cel mai așteptat moment al anului școlar. În fiecare anotimp, în vacanțe, și nu numai, corelam munca agricolă cu timpul liber. Primavara mergeam la semănat porumb sau grâu și la pus cartofii în pământ. Cu această ocazie, mergeam și la cules de lalele pestrițe și alte flori de sezon. De Sfintele Paști, o ajutam pe mama la curățenie și pregăteam împreună bucatele specifice acestei sărbători, înroșeam ouă cu coji de ceapă și le decoram cu frunze de prin gradină. Vara mergeam la fân, culegeam căpșune aromate de pe Coasta Higi, adunam plante medicinale din brazdele de fân abia cosite, căutam fragi prin pădurile din apropiere și, împreună cu bunicul din partea mamei, căutam faguri de miere de la albinele sălbatice. Uneori, vara, mergeam în vacanță și la Timișoara, unde locuiesc surorile mamei, sau în județul Neamț, la bunicii din partea tatei. Toamna era vremea pentru culesul roadelor: adunam cartofii, porumbul, eram ajutorul mamei la pus murături, făcut dulcețuri și zacuscă, ne pregăteam pentru începutul unui nou an școlar. Iarna, în vacanțe, mergeam la săniat sau patinam pe drumurile înghețate, iar de Crăciun mergeam la colindat la vecini și la colegii de clasă. Erau vacanțe frumoase, liniștite, în care îmbinam utilul cu plăcutul.

DD: La Subcetate ați învățat ce înseamnă prietenia. Cât de trainice s-au dovedit a fi prieteniile din acei ani, considerate cele mai sincere și dezinteresate?

CC: În copilărie și adolescență, de obicei prieteniile se formează foarte rapid, între colegii de clasă sau vecini, bazându-se pe particularități cvasiapropiate, cum ar fi modul de a petrece timpul liber, hobby-uri, modul de gândire și de a fi al fiecăruia. Am legat de-a lungul timpului mai multe prietenii la Subcetate, din care o parte durează și astăzi. Altele nu au rezistat timpului deoarece fiecare își urmează calea sa, schimbându-se prioritățile vieții.

Dacă este să vorbim despre prietenia adevarată care a prins viață la Subcetate, prietenie care rezistă curgerii timpului, indiferent de schimbările sau întâmplările din viața fiecaruia, pot să spun că am parte și de acest lucru minunat, căci prietenia adevarată rezistă când se bazează pe înțelegere, respect, comunicare și sinceritate. În principiu, ca să păstrezi o relație adevarată de prietenie, trebuie să respecți anumite reguli și obligații, pentru ca apoi să te poți bucura de toate drepturile, libertățile și împlinirile pe care ți le aduce. Cred că prieteniile adevarate sunt destul de rare, dar când ele există sunt o adevarată binecuvântare pentru cei care au parte de frumusețea și rodul lor.

MMC: Prieteniile adolescentine pe care le-am legat cu câteva colege din liceu nu au rezistat în timp, poate fiindcă drumurile noastre au fost diferite. La facultate am cunoscut noi colegi, cu care am dezvoltat relații de prietenie mai durabile.

Din nou la liceu, după 10 ani

DD: Ați decis să vă continuați studiile, amândoi, în Cluj-Napoca. Ce ați studiat și cum v-ați împlinit dorința de a rămâne definitiv acolo?

CC: Am urmat cursurile Facultății de Construcții Civile, Industriale și Agricole din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca. Cei 5 ani de studenție au însemnat pentru mine o schimbare majoră, intrând în contact cu multe lucruri noi și o mentalitate diferită de cea de unde am plecat. Pot spune că anii de studenție au fost cei mai frumoși ani de până acum. Principalele motive pentru care am ramas în Cluj-Napoca au fost oportunitățile și condițiile de dezvoltare profesională pe care le oferă acest oraș. Totodată, legăturile și prieteniile formate în timpul studiilor mi-au întărit dorința de a rămâne și de a-mi forma un viitor în Cluj-Napoca.

MMC: În Cluj, am urmat cursurile Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, iar în anul trei de studii am început și cursurile Facultății de Inginerie și Management în Alimentație Publică și Agroturism din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară. După absolvirea celor două facultăți, au urmat și două masterate și câteva cursuri în domeniul pedagogic și economic. Dorința de a rămâne definitiv în Cluj-Napoca a venit o dată cu găsirea unui loc de muncă, dar s-a definitivat prin conștientizarea că orașul acesta oferă o mare diversitate în ceea ce privește cultura și educația, dar și o reală posibilitate de afirmare în orice domeniu.

2008, la absolvire

DD: Cu ce vă ocupați în prezent? Corespund realizările dvs. cu visele făurite la plecarea din Subcetate?

CC: Având în vedere lipsa de experiență la terminarea facultății, mi-a crescut dorința de a lucra într-o societate de construcții cât mai mare, ținând cont de diversitatea și complexitatea tipurilor de lucrări și tehnologii la care puteai să ai acces. Din anul 2006 și până în prezent, lucrez în cadrul aceleiași companii, trecând prin mai multe etape și diferite posturi.

Aș vrea să menționez câteva din lucrările cu care mă mândresc:

Creșterea atractivității turistice a zonei cu potențial balnear - Lacurile Sărate din zona Durgău – Valea Sărată și Salina Turda, pe care o consider lucrarea mea de suflet, având în vedere că mi-am adus contribuția la găsirea de soluții și tehnologii speciale pentru posibilitatea punerii în valoare a acestei minunății din subteran. A fost una dintre cele mai dificile și mai complexe lucrări pe care le-am condus, în special datorită lipsei standardelor și normativelor pentru tehnolgiile speciale ce trebuie aplicate în minele saline. De asemnea, am întâmpinat mari dificultăți privind introducerea materialelor și echipamentelor în subteran. Toate acestea au fost introduse în mină printr-un puț de lemn cu sectiunea de 1.80 x 1.80 m și lungimea de aprox 60 m, pe care se scotea sarea în timpul exploatărilor. În momentul de față este obiectivul turistic cu cel mai mare numar de vizitatori din Romania și este catalogat de mai multe publicații internaționale de profil ca unul dintre cele mai frumoase locuri subterane din lume.

Depozitul cu temperaturi controlate pentru alimente Macromex– Câmpia Turzii este cel mai înalt depozit frigorific din Europa (42 m) și singurul de acest gen din România. Sunt mandru că am condus această lucrare nu numai datorită dimensiunii impunătoare, ci și datorită faptului că realizarea acesteia a fost urmărită pas cu pas și difuzată ulterior pe postul de televiziune Discovery – How it’s made.

https://www.youtube.com/watch?v=ilTBy7lpyrk

Cluj Arena - primul stadion clasa Elite construit în România.

Reabilitarea și extinderea stațiilor de epurare Cluj-Napoca, Gherla și Huedin.

Ansamblul Rezidențial Plopilor Vest – cel mai mare și mai modern bloc construit la acea vreme în Cluj, după 1989 (220 apartamente).

În prezent sunt director tehnic în cadrul companiei amintite anterior, ACI CLUJ S.A., una dintre cele mai mari societăți de construcții din Ardeal.

MMC: Eu lucrez în departamentul de contractare a aceleiași companii de construcții în care lucrează și soțul meu. Mi-am dorit în adolescență să lucrez într-un birou, la oraș. Din acest punct de vedere, realizarile mele corespund cu visele mele de atunci. Locul acesta de muncă mă mulțumește momentan, dar se înțelege că îmi doresc să evoluez profesional și să îmi pot exercita profesia și pe alte funcții.

DD: Ce întâlniri le considerați importante, benefice, o mână a lui Dumnezeu întinsă, care v-au ajutat să alegeți drumul cel bun în situații dilematice?

CC: Fiecare dintre noi face zilnic alegeri care-i pot schimba viața, mai devreme sau mai târziu. Au fost mai multe momente cruciale în viața mea, dar important este că nu regret niciuna din alegerile făcute și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru felul în care m-a călăuzit până în momentul de față. Consider o piatră de hotar perioada de un an, după terminarea liceului, în care am stat acasă, deoarece nu am intrat la facultate. A fost o perioadă benefică, fiindcă atunci mi-am schimbat modul de percepție asupra vieții și asupra a ceea ce aveam să fac mai departe. Astfel, prin muncă, am reușit să-mi ating țelurile propuse și viața pe care o visam atunci și sper, cu ajutorul lui Dumnezeu, să ating, alături de familia mea, visurile pe care le avem în momentul de față.

MMC: Dumnezeu mi-a întins mâna în primul rând prin părinții mei. În momentul în care mi-am finalizat studiile la Subcetate, nu eram deloc bucuroasă la gândul că trebuie să părăsesc confortul casei părintești. Însă mama, în mod deosebit, a insistat să urmez cursurile unei facultăți, iar astăzi nu pot decât să îi mulțumesc pentru toată susținerea și sunt convinsă că sfaturile ei au fost cele mai bune. În viața mea de până acum, nu am trecut prin foarte multe situații dilematice, fiindcă Dumnezeu mi-a trimis ajutorul Său prin oamenii minunați din jurul meu: părintii, fratele meu și, bineînțeles, soțul meu.

DD: Doi varvigeni destoinici, ambițioși și puternici, uniți de Dumnezeu în taina cununiei, deși tineri, aveți realizări frumoase, dobândite doar prin muncă, puterea minții și iubire, atât în plan profesional cât și familial. Vorbiți-ne despre acestea.

CC: Într-adevăr, ne consideram o familie realizată din aproape toate punctele de vedere, deși este destul de complex să stabilești anumite hotare pentru ceea ce înseamnă să fii realizat. Din punctul meu de vedere, a fi realizat în viață înseamnă să descoperi valorile care te reprezintă și care dau semnificație vieții tale, să atingi obiectivele visate, să descoperi frumusețile lumii, să faci tot ceea ce îți face plăcere fără regrete mai târziu, să oferi ajutor celor care sunt mai puțin norocoși sau care nu au avut oportunități în viață. Până în momentul de față, am trăit câte puțin din aceste realizări alături de soția mea și sper ca în viitor să le putem duce la îndeplinire.

Cred că cele mai multe realizări le-am avut pe plan profesional, având în vedere că mi-au ocupat cel mai mult timp din viață.

MMC: Vă mulțumim pentru aprecieri. Deși eu și soțul meu ne cunoaștem din copilărie, în urmă cu 11 ani am hotărât să pornim în viață împreună. Anul trecut am desăvârșit relația noastră și prin cununie. În tot acest timp ne-am susținut unul pe celălalt și am luptat pentru visele noastre. Acum formăm o familie, cum am visat, și ne îndreptăm spre viitor cu principiile noastre de viață, așa cum au fost acestea dobândite de-a lungul timpului, prin prisma cunoștințelor și experienței de viață acumulate.

Una din realizările noastre de suflet este că în fiecare an, cu ajutorul prietenilor, cunoscuților și al familiilor noastre încercăm să ajutăm câteva familii greu încercate de viață, dar care au copii frumoși ce pot avea un viitor mai bun. Așa că, în preajma sărbătorilor sau la început de an școlar le facem vizite și le dăruim hăinuțe, alimente, jucării și rechizite. Este un sentiment unic ce te încearcă atunci când poți să faci un asemenea gest pentru niște oameni care nu mai știu să își arate bucuria dupa o viață plină de tristețe.

DD: Oameni ai muntelui, crescuți la țară, în permanent contact cu pământul, vă petreceți mult din timpul liber în mijlocul naturii. Ce pasiuni vă întrețin legătura cu muntele, cu natura?

CC: Eu consider că pasiunile fiecăruia încep să se contureze încă din copilărie. Pentru mine, copil de la țară, s-au dezvoltat pasiunile pentru schi și trasee montane.

În ceea ce privește schiul, ca pasiune, importantă a fost practicarea lui timp de 5 ani, în copilărie. Am participat la concursuri naționale de schi fond, dar neatingând performanțele dorite, în ciuda antrenamentelor asidue, l-am abandonat. Am rămas pasionat, totuși, de schiul alpin, caruia i-am ramas fidel, oferindu-mi posibilitatea de a mă bucura de libertatea și frumusețea naturii acoperite cu zapadă.

Deși în Carpații noștri avem condițiile necesare pentru crearea și dezvoltarea stațiunilor turistice pentru schi, noi, ca națiune, nu știm să profităm de acest lucru. Din păcate, în țara noastră calitatea serviciilor și a pârtiilor de schi nu este tocmai una bună, ceea ce reflectă totodată și nivelul turismului românesc. Pasiunea pentru schi m-a făcut să mă bucur, cel puțin o dată pe an, de frumusețile stațiunilor de schi din munții Alpi, cum ar fi: Soelden, Ischgl, Mayrhofen, Kaprun-Zell am See, Saalbach-Hintergleemm etc.

Soelden, Austria, 2017

Drumețiile montane sunt o altă pasiune a mea, pe care o practic în special în weekend, alături de prieteni, ele reușind să mă deconecteze de ritmul intens al vieții cotidiene. De obicei, drumețiile le practicăm pe traseele din munții noștri, fiindcă avem frumusețile și condițiile pe care le găsești și în tările vestice.

MMC: Iubim natura și profităm cât de mult putem de binefacerile ei în timpul liber. În anii anteriori, am vizitat o mare parte din obiectivele turistice cunoscute din țara noastră și nu numai. Ne place să descoperim locuri noi și preferăm vara cortul, ca modalitate de cazare, deoarece îmi place să admir frumusețea peisajelor, să ascult ciripitul păsărilor, susurul apei și să respir aer curat. Iarna împărtășim pasiunea pentru schi, un sport mai nou pentru mine, dar care mă relaxează și care oferă atâtea beneficii pentru sănătatea corpului uman.
DD: V-ați născut la munte și e firesc să iubiți muntele. Ați ales să sărbătoriți cerebrarea căsătoriei voastre tot la munte, la Lacul Roșu.Crezul de viață? Gânduri pentru viitor?

CC: Pentru mine este important să trăiesc fericirea de moment și să fac tot posibilul pentru îndeplinirea visurilor mele. Dacă reușesc să îndeplinesc ceea ce mi-am propus, înseamnă că am găsit drumul spre fericire. În general, poți să cunoști fericirea adevarată atunci când faci ceea ce dorești și când ești înconjurat de oameni dragi, cu care să poți împărtăși bucuriile și frumusețile vieții, dar și încercările ei.

Pentru viitor îmi doresc să găsesc, alături de familia mea, cu ajutorul lui Dumnezeu, puterea de a lupta pentru idealurile noastre și să fim fericiți.

MMC: Eu nu cred că nu am un crez de viață pe care să îl urmez pas cu pas, însă, așa cum spune un vechi proverb: Cine aduce o roaba de pământ, cu timpul poate construi un munte, cred că doar prin muncă îți poți îndeplini visele și doar prin perseverență poți avea succes. Pentru viitor, ne dorim sanatate pentru noi, familiile noastre și cei apropiați. Restul planurilor de viitor, suntem siguri că se vor concretiza, dacă vom fi sanătoși.