vineri, 6 iunie 2014

REVEDERILE ABSOLVENȚILOR DUPĂ 10, 20, 40 ANI


Onorat auditoriu!
Stimați dascăli!
Dragi absolvenți ai promoției 2003-2004!
Dragi elevi!

Permiteți-mi ca în numele fostei și actualei conduceri a Liceului „Miron Cristea” Subcetate, a colegilor și elevilor actuali să vă urez : Bine ați revenit la școala voastră, dragi absolvenți ai promoției 2003-2004! Bine ați revenit, stimați diriginți și dascăli ai acestei promoții!
Pentru cei cu care nu ne mai putem revedea în această lume, pentru regretatul profesor Dumitru Stan, dirigintele clasei a XIII-a A, vă rog să păstrăm un moment de reculegere! Dumnezeu să-l ierte!
Dragi elevi de-acum mai bine de un deceniu, ne-ați umplut sufletele de bucurie, de dragoste, de amintiri…Am fost și curioși să aflăm cum a rodit în vreme de peste zece ani sămânța morală, științifică și spirituală sădită în mințile șisufletele voastre tinere, dornice de viață, de afirmare, de realizare. Azi ne bucurăm că ați revenit realizați ca oameni, ca profesioniști, ca cetățeni care dau valori lumii noastre, care îmbogățesc „corola de minuni a lumii”.
Chiar dacă n-ați perceput de fiecare dată vibrația noastră părintească, noi v-am fost alături și pe parcursul acestor ani, ne-am bucurat pentru reușitele voastre, v-am întărit în fața  necazurilor sau a provocărilor vieții. Câtă vreme vom ființa, ca dascăli și școală, veți avea un loc nu numai în cataloage, în bănci, în poze, ci și unul de cinste în amintirile și sufletele noastre. Faptul că ne-am reîntâlnit azi și fizic este încă o mărturie că și voi ne respectați, ne prețuiți și doriți să confirmați valoarea școlii din Subcetate.
A fost pentru noi o onoare că ne-ați fost elevi, ne mândrim cu voi, vă dăm exemplu elevilor noștri actuali și ne bucurăm că unii ne-ați și depășit în reușite, în realizări. Este încă o dovadă că ați avut părinți și dascăli buni!
Cei care dintr-un motiv sau altul nu sunteți încă mulțumiți de ceea ce s-a întâmplat în viața, în cariera voastră, în acești zece ani, nu renunțați, nu disperați, ci mobilizați-vă și mai provocați-vă norocul, reușita, succesul, - o dată, de mai multe ori - , până reușiți! Noi toți vă suntem alături. Nu pierdeți această oportunitate.
Stimați absolvenți de odinioară, ne bucurăm că ați revenit, că ne răscoliți amintirile, vă mulțumim că ne onorați școala! Vă dorim multă sănătate, vouă și familiilor voastre, noroc și putere să împliniți tot ce v-ați propus!
Director adjunct, profesor IOAN CUTLAC
 
 Întâlnirea de 10 ani, 16 mai 2014

 Întâlnirea de 20 de ani, 6 iunie 2014

Gânduri și emoții de diriginte

Fugit irreparabile tempus! Zboară timpul și rămânem doar cu amintirile. Momentul pe care îl trăim are o mare încărcătură emoțională. Emoția se citește pe chipuri, emoția se simte în glas. În mintea celor prezenți la întâlnirea de zece ani de la terminarea liceului, elevi și profesori, se derulează filmul anilor petrecuți aici, în această școală, la Subcetate.
Am fost diriginta celor prezenți la întâlnire timp de patru ani. Am retrăit alături de ei visele și nebuniile adolescenței, vârstă caracterizată printr-o permanentă zbatere între conformism și nonconformism. Î-am încurajat, i-am stimulat, i-am apostrofat le nevoie, dar am fost și avocatul apărării în momentele dificile.
Au terminat clasa a XII-a 18 elevi. Astăzi sunt prezenți 12, Ar fi venit toți, dar distanțele la care i-au spulberat nevoile și soarta nu pot fi învinse de dorul care îi cheamă aici. Dacă nu au reușit să-și facă un rost aici, acasă,încearcă să și-l facă departe – în Spania, Italia, Noua Zeelandă-, acolo unde e nevoie de ei, unde pot să-și asigure existența prin forțelevproprii, prin muncă.
Absolvenții anului 2004, care și-au luat zborul din „cuibul visurilor” – Liceul din Subcetate – sunt una din cele cincizeci de promoții ale acestui liceu; sunt și ei o verigă din lanțul amintirilor adunate aici; au contribuit și ei la implementarea și menținerea unor tradiții frumoase: balul bobocilor, al majoratului, activități sportive, practicând volei, fotbal, sanie, schi, uneori chiar la nivelul performanței. S-au pasionat de teatru școlar (punând în scenă în clasa a X-a schița „Five o clock”), de dansurile românești ale zonei, de jurnalism, scriind cu ardoare la revista școlară „Lyceum” despre preocupările și problemele lor, despre succesele și aspirațiile lor.
Au fost ani frumoși, petrecuți în armonie și iubire, trăiți cu bucurie, încredere și speranță. Dovada este prezența lor astăzi aici, cu bucuria și emoția reîntâlnirii după un deceniu.
Dragii mei elevi de odinioară, ce să vă spun?
Vă spun că sunt mândră de voi, că mă bucur să vă reîntâlnesc la școală, școala fiind parte componentă a acelui spațiu și sentiment definit prin „acasă”; mă bucur că ați dorit să vă revedeți și să ne revedeți. Ce mult contează un zâmbet, o strângere de mână, o îmbrățișare! Ne dau puteri să mergem mai departe…
Vă doresc multă sănătate, ani mulți, frumoși și luminoși, cu multe bucurii și realizări. Prin telepatie, să încercăm să transmitem colegilor voștri de departe gândurile noastre bune și toată iubirea. Felicitări, la mulți ani și cât mai multe întâlniri!
Profesor  Doina Dobreanu

O ZI SPECIALĂ, O ZI PLINĂ DE EMOȚII ȘI AMINTIRI! 

Încă de mic copil priveam cu admirație clădirea impunătoare a liceului și-mi doream să fiu unul dintre elevii săi... aici am învățat să iubesc și să respect. Aici mi-au crescut aripile. De aici mi-am luat zborul spre viață. De-a lungul anilor care au trecut am învățat că viața nu suntem noi, nici timpul care trece. Viața este formată din ceea ce ne înconjoară și, în primul rând, din cei cu care ne întâlnim. De aceea este bine ca, din când în când, să poposim acolo de unde am plecat pentru a ne reîntâlni, a depăna amintiri, a ne reaminti întâmplări mai plăcute sau mai puțin plăcute prin care am trecut,vpentru a bea o picătură din apa vieții veșnice...
O zi specială, o zi plină de emoții și amintiri a fost ziua de 7.06.2014, când o parte din absolvenții Liceului Real din Subcetate-Mureș, promoția 1973-1974, ne-am văzut după 30, unii chiar după 40 de ani, în fața școlii noastre. Spun școala noastră, pentru că această școală este locul ce ne-a adăpostit timp de 8 ani grijile și necazurile adolescenței, micile intrigi ale tinereții, perioada marilor căutări, dar și a marilor aspirații.


Liceul nostru a fost și este o școală foarte bună, cu generații de dascăli celebri și generații de elevii foarte buni, care continuă să aibă ceva de spus acolo unde viața i-a așezat. La întâlnire am depănat amintiri împreună cu o parte din foștii mei colegi: Ciubucă Gheorghe, Cocostârc Liviu, Cotfas Doina Maria, Moldovan Zorița, Mîndru Rodica, Pop Iulia, Pop Maria Minerva, Sandu Ionel Costel, Urzică Alexandrina, subsemnata, Urzică Lucreția, Urzică Ioan și, bineînțeles, dl. diriginte POPA ȘTEFAN, care ne-a predat matematica din cls.a 5-a, iar la o parte a fost și diriginte din cls. a 5-a.
Ora de dirigenție, condusă de dl. diriginte cu multe emoții, a fost o trecere în revistă a realizărilor noastre și a întoarcerii în timp cu cele mai frumoase amintiri. Domnului diriginte îi datorez formarea mea ca dascăl de matematică, dumnealui a făcut ca matematica să pulseze în mine ! Ne-am amintit cu drag de foștii noștri dascăli care ne-au învățat și ne-au pregătit prntru viață. Atmosfera a fost plină de bucurie, amintindu-ne de toate năzbâtiile adolescenței, în fruntea cărora erau adeseori colegii noștri Costel și Liviu. În această zi, alături de ei am retrăit acei ani frumoși!
Întâlnirea noastră s-a încheiat mult după asfințirea soarelui, la lăsarea întunericului, când am spus că vom continua povestea... peste 1 an.
Profesor Lucreția Checec (Urzică),  șef de promoție în 1974

Ultima zi de liceu pentru absolvenții anului 1974
  

Niciun comentariu: