marți, 18 decembrie 2012

PARTENERIAT, LABIȘ, COLIND, CARTI NOI - Lyceum, an XVI, 2012, nr. 5 (74)

CUPRINS:

- Prof. Claudia Ardelean, Parteneriat pentru educație: „Cu un pas mai aproape de comunitate”
- In memoriam: Nicolae Labiș
- E vremea colindelor
- Inaugurarea Patinoarului pe terenul de sport al școlii
- Cărți noi: „Evadat din Siberia” și „O zodie nefastă” de Toni Geangalău

Parteneriat pentru educaţie la Liceul „Miron Cristea” - Subcetate, jud. Harghita: „Cu un pas mai aproape de comunitate”

De-a lungul anilor, oameni harnici și ambițioși, „varvizenii” au fost norocoși pentru că au avut mereu în fruntea lor preoți și dascăli inimoşi și luminați.
În anul 2012, un grup de profesori cu inițiativă și-au propus să însuflețească această comunitate aflată la limita subzistenței. Din cauza situației materiale precare și a lipsei locurilor de muncă, există elevi în această localitate cu unul sau ambii părinți plecați în străinătate pentru muncă. Pe de altă parte, multe familii, cu copii școlari, trăiesc doar din ajutorul social oferit de Primărie. Problemele financiare le îngrădesc acestor copii accesul la activitățile școlare și extrașcolare, de educație non-formală, cum ar fi: excursii școlare, vizionarea unui spectacol/ teatru în altă localitate, accesul la parcuri tematice sau la alte activități de divertisment și cultură. Datorită migrării forței de muncă în străinătate, acești elevi au de suferit atât din punct de vedere social cât și educațional. Toate aceste lipsuri le îngrădesc viitorilor oameni integrarea sănătoasă și verticală în societate.
Problemele cu care se confruntă comunitatea și implicit unii elevi ai școlii ne determină să accesăm acest proiect într-un scop nobil și anume: cooptarea copiilor aflați în dificultate în diverse activități, pentru o mai ușoară integrare în societate; cultivarea deprinderilor de a comunica ușor în limba maternă; deprinderi de a lucra în echipă; dezvoltarea unui cod etic de comportament în societate și îmbogățirea orizontului de cunoaștere în vederea integrării corecte în comunitate și implicit în societate.
Fondul financiar obținut în colaborare cu Centrul Educația 2000+ Granturi pentru școli aflate în dificultate ne-a permis organizarea unei serii de activități pe parcursul a opt luni (martie-octombrie 2012): Pictură pe sticlă , Seară de divertisment , Vizită la sera de flori, Excursie în Banat, Vizită la „Apemin” Borsec, Excursie la pescăria Gudea, Amintiri dintr-o călătorie, Balul Toamnei.

Grupul țintă a fost format din 40 de elevi și 4 cadre didactice, care, împreună cu părinții, au asigurat condițiile optime pentru derularea acestor activități. Astfel am oferit copiilor școlii noastre ocazia de a cunoaște țara natală, de a-și descoperi pasiunile și de a-și consolida relațiile cu comunitatea.

Prof. Ardelean Claudia

In memoriam: NICOLAE LABIŞ

Nicolae Labiş s-a născut la 2 decembrie 1935 în Poiana Mărului, comuna Mălini, județul Suceava şi a murit la 22 decembrie 1956 la București, la vârsta de doar 21 de ani. A fost un mare poet român, care s-a remarcat prin opera ,,Moartea căprioarei”.
Vineri, 14 decembrie, la Centrul de Informare şi Documentare al Liceului ,,Miron Cristea” Subcetate, elevii coordonaţi de doamna profesoara de limba şi literatura română, Ramona Moldovan, au organizat un medalion literar dedicat marelui poet, Nicolae Labiş, pe care criticul Eugen Simion l-a supranumit „buzduganul” generației șaizeciste.

La această activitate au participat profesori, elevi de gimnaziu şi de liceu. Pentru început, elevii de liceu au prezentat două eseuri, unul despre viaţa şi opera poetului, iar celălalt referitor la poezia ,,Moartea căprioarei”. După aceea, eleve din ultimele clase de liceu, împreună cu doamna profesoară Daniela Dobrean au cântat colinde minunate.
Doamna profesoară Moldovan ne-a prezentat nişte planşe cu poze reprezentând momente din viaţa poetului.
La sfârşit, elevii au recitat din lirica poetului Labiș. Am rămas impresionați de frumusețea și originalitatea poeziilor acestui important reprezentant al literaturii române.

Aceste tipuri de activitaţi sunt foarte importante pentru dezvoltarea culturală a elevilor. De-abia aştept următoarea activitate, cea din luna ianuarie, dedicată ,,luceafărului” literaturii române, Mihai Eminescu.
Andreea Natea, clasa a IX-a



E vremea colindelor

Întâmpinăm Sărbătoarea Craciunului învățând colinde. Conducătorul grupului coral este domnul profesor Dragoș Cojocar. Ne-am propus să pornim la colindat din vreme.
 În data de 12 decembrie, am plecat, însoțiți de doamna profesoară Daniela Dobrean, la Toplița. Părintele protopop Dumitru Apostol  ne-a primit cu  multă căldură, a fost încântat de colindele noastre - Fluierul cel păstoresc, Din cer senin, Colindul judelui și Colindița - ne-a mulțumit, ne-a oferit mici cadouri și ne-a invitat să-l colindăm în fiecare an. (Andreea Dobrean, clasa a VIII-a)

În ziua de 18 decembrie am plecat la Miercurea-Ciuc, însoțiți de profesorii Dragoș Cojocaru, Daniela Dobrean și Camelia Ciobotă, fiindcă ne-am propus să colindăm la Episcopia Ortodoxă Harghita-Covasna și la Muzeul Mureșului și al Oltului Superior. Pregătiserîm trei colinde: „Fluierul cel păstoresc”, „Din cer senin” și „Judele Domnului” și sceneta „Nașterea Domnului”.

Grupul coral este format din 15 membri, din clasele V-XII: Gabriela Dobrean, Ana-Maria Lung, Lorena Cotfas, Cătălina Moldovan, Andreea Dobrean, Lavinia Bot, Alexandra Dobrean, Ana-Maria Maxim, Marina Moldovan, Denisa Popa, Andreea Cotfas, Adriana Ciobanu, Adriana Muscă, Bianca Hurubă, Elena Savu.
Sceneta a fost interpretată de elevii: David Bordea, Sergiu Dobrean, Ioana Doța, Florin Țifrea, Oana Zămonea, Andreea Patka, Gheorghe Ciubucă, Cosmin Bordea, Mădălina Țepeluș, Cosmin Baciu, Florin Bot.
Am trăit o experiență de neuitat: colinda la Episcopie, vizitarea Muzeului Mureșului și al Oltului Superior, prânzul la Restaurantul „Tosca”, vizitarea magazinelor. (Alexandra Dobrean, clasa a VIII-a)


În data de 19 decembrie am colindat, în spiritul unei trdiții, la Primăria Subcetate. Salariații Primăriei și membrii Consiliului Comunal Subcetate ne-au întîmpinat cu bucurie și au răsplătit colinda noastră după datină.


În ziua de 20 decembrie, a fost organizat la școala noastră, în sala de sport, „Colindul zilei de Ajun”, spre a vesti celor prezenți, cadre didactice, părinți și elevi, marea bucurie a Nașterii Mântuitorului, a „Domnului Luminii”.
Spectacolul de Crăciun începe cu un colaj de colinde în limba engleză și română, interpretate de un grup de eleve din clasa a IV-a (Prof. Maria Șerban).
Urmează elevii din clasa a VI-a (Diriginte: prof. Sanda Vodă), băieții cu „Plugușorul”:


Apoi fetele din clasa a VI-a interpretând „Dansul crăciunițelor”:


Urmărim cu interes sceneta „Nașterea Domnului”, regizată de profesorii: Dragoș Cojocar și Daniela Dobrean:

Grupul coral (prof. Dragoș Cojocar) ne încântă cu câteva colinde și ne urază prin cântec „La mulți ani!”:


Elevii clasei a XI-a A (care s-au ocupat și de decorarea „scenei” pentru spectacol) interpretează sceneta „Nașterea lui Hristos”, al cărei mesaj este că trebuie să alegem mereu drumul cel bun, in ciuda modelelor negative pe care ni le oferă societatea contemporană, având drept călăuză credința în Dumnezeu.
Aceiași elevi ne bucură și cu câteva colinde:
Elevii clasei a XI-a au pregătit un moment scenic și în limba engleză: „A good thing about Christmas is”/ „Un lucru bun este la Crăciun”.


Elevele Bianca Hurubă, Elena Savu, Adriana Muscă, Andreea Ciubucă și profesoara Daniela Dobrean vin în fața spectatorilor cu un altfel de colind:



Serbarea de Crăciun a elevilor școlii noastre se încheie cu o suită de jocuri românești din Ardeal.


Tuturor vă mulțumim frumos
Că ați ascultat povestea nașterii lui Cristos.
De Crăciun toți putem fi un pic mai buni:
Să-i ajutăm pe cei mici și pe bătrâni,
Calea lui Isus noi s-o urmăm,
De haruri divine să ne bucurăm.

Au prezentat spectacolul: Adriana Muscă și Sergiu Zămonea.

Inaugurarea Patinoarului: 21 decembrie 2012

Cel mai frumos cadou oferit școlarilor noștri, dar și tuturor iubitorilor de patinaj, este, credem, amenajarea unui patinoar pe terenul de sport al școlii. Mulțumim celor care și-au adus contribuția la realizarea acestui proiect visat de multă vreme, în primul rând primarului comunei, domnul profesor Ioan Rizea. Într-o iarnă generoasă ca aceasta, cu zăpadă abundentă și cu ger, sperăm să avem o vacanță minunată, petrecând mult timp pe patine și schiuri.



CĂRȚI NOI:


Profesor de istorie pensionar, Toni Geangalău, se întoarce pentru scurtă vreme în localitatea natală, comuna Tulgheș, județul Harghita, cu două romane: „Evadat din Sibria” (2011) și „O zi nefastă (2012). Sunt adunate în aceste cărți întâmplări adevărate din viața unui om, Dumitru Geangalău, tatăl autorului, și a familiei sale, întâmplări petrecute în climatul social-politic și istoric al secolului al XX-lea.
Cărțile reprezintă cel mai frumos omagiu, cel mai frumos gest de veșnică pomenire pe care Toni Geangalău le înalță spre părinții săi, Dumitru și Marița, plecați în eternitate, niște modele de viață, de demnitate și omenie pentru copiii lor, și nu numai, devenite în roman personaje emblematice pentru lumea satului din această zonă de confluență dintre Transilvania și Moldova: pasul Toplița – Borsec – Tulgheș din Carpații Orientali.
Sunt romane de sine stătătoare prin formula abordată și prin stil, dar ceea ce asigură ideea de unitate și continuitate a lor este personajul principal, Dumitru Geanganu, și mesajul transmis: iubirea de țară, de pământul natal, de familie și de Dumnezeu, iubirea și grija părinților față de copii, ca și iubirea și respectul copiilor față de părinți, educația copiilor prin propriul exemplu al părinților, în cultul muncii și al responsabilității, al omeniei și al bunului simț, al demnității și al verticalității, al curajului și al încrederii în forțele proprii și în Dumnezeu.
Ce l-a îndemnat pe profesorul Toni Geangalău să scrie aceste cărți? Aflăm din propria sa mărturisire din „Cuvânt înainte” la romanul „Evadat din Siberia”:
În general, frământările vieții ne absorb atât de mult, încât uităm cu totul de cei care ne-au precedat și chiar de cei care ne-au adus pe lume, de părinții noștri. Uneori, viața lor începe să ne preocupe cu mult timp după ce nu mai sunt printre noi. (…)
Nu știu cât interes ar mai putea prezenta, dar am simțit o nevoie imperioasă să o scriu, poate din recunoștință pentru el, că a fost un tată bun și iubitor.”

Acțiunea primului roman se desfășoară linear, în ritmul domol al povestirii. Întâmplările, decantate și esențializate de trecerea timpului, sunt narate, cu naturalețe și simplitate, din perspectiva personajului principal, Dumitru Geanganu, la persoana I, la timpul trecul, timpul amintirii. Autorul și-l amintește pe tatăl său, desigur, așa cum le povestea adesea secvențe din cei opt ani trăiți în vremea Primului Război Mondial, între 1914-1922, ca militar în armata austro-ungară pe frontul din Galiția, apoi ca prizonier în Siberia și ca evadat, parcurgând cale de mii de kilometri din Siberia până în localitatea natală, Tulgheș.
Vestea Unirii Ardealului și Bucovinei cu România a primit-o la Irkutsk, unde se stabilise noul centru al Corpului II Voluntari Români. În 1920, când Corpul II Voluntari Români a fost trimis în Patrie prin Vladivostok, pe calea apelor, regimentul din care făcea parte și Dumitru Geanganu, reprezentând ariergarda armatei române de voluntari aflată în retragere, a căzut victimă forțelor comuniste. Deși războiul se terminase, pentru Dumitru Geanganu și pentru alți zece mii de prizonieri începe o nouă etapă de umilințe, muncă, mizerie și foame, finalizată cu drumul epizant al întoarcerii acasă din infernul siberian.
Ca o concluzie, personajul mărturisește: „Aici am să închei povestea tinereții mele. Nu a fost prea fericită, dar nu mă plâng. Trăiesc. Ba chiar am ajuns să îmbătrînesc. Am probat pe proprie mea piele cât de rezistent poate fi un om: la foame, la sete, la frig, la mizerie, la frică și neliniște, la durere, la lipsă de dragoste, la înstrăinare. Ajunsesem la vârsta de 31 spre 32 de ani. Pe atunci credeam că s-a cam terminat cu suferințele mele.
Dar n-a fost să fie așa…”
Propoziția finală a primului roman, „dar n-a fost să fie așa…” , face trecerea spre cartea următoare, „O zodie nefastă”.

Acțiunea celui de-al doilea roman se desfășoară cu precădere în Tulgheș, dar și în împrejurimi precum Gheorgheni, Bicaz, în perioada 1922, anul întoarcerii lui Dumitru Geanganu din prizonierat, și 1975, anul morții sale.
Romanul se constituie ca o frescă socială a satului românesc din această parte de țară, prezentând exponențial familia Geanganu formată din părinții Dumitru și Marița și cei șase copii, trei băieți: Ilie, Antonică și Victor și trei fete: Rozalia, Susana și Victoria.
Viața aspră a locuitorilor din Tulgheș, ca de altfel în toate așezările montane, este prezentată în toată complexitatea ei. Scriitorul redă, cu un fin simț al observației amănuntului semnificativ, coeziunea familiei țărănești tradiționale bazată pe iubire, respect, înțelegere, altruism, autoritatea părinților, la fel ca și educarea și responsabilizarea copiilor de a îndeplini diverse activități practice care asigurau subzistența familiei ale cărei ocupații principale erau creșterea animalelor, cultura pământului și industria casnică: torsul și țesutul.
Spre deosebire de primul roman, realizat ca o confesiune a personajului principal Dumitru Geanganu, prin narațiunea la persoana I singular, romanul „O zodie nefastă” se constituie prin alternanța stilului indirect, narațiunea fiind făcută din perspectiva unui narator omniscient la persoana a III-a singular, cu a stilului direct, ceea ce creează impresia de autenticitate. Scenele decupate din viața aspră a țăranului de la munte realizate prin dialog, punând în valoare amprenta graiului local și a înțelepciunii populare, sunt vii, pline de savoare și contribuie pregnant la individualizarea fiecărui personaj.
Romanul are finalitate educativă prin valorile morale ale lumii satului românesc tradițional în contextul istoric al secolului al XX-lea, dar trebuie remarcate și calitățile sale artistice legate de arta dialogului, a descrierii, a evocării.
Exemplificăm prin portretele pe care autorul le face surorilor Rozalia și Susana Geanganu: „Cea mai mare, Roza avea optsprezece ani. Era tare frumușică și zglobie. Mureau flăcăii din sat după ea. Cea mijlocie, de șaisprezece ani, Susănica, semăna cu tatăl ei. Era ca o zeiță din Olimp, cu ochii mari, albaștri, cu nasul drept, cu fața albă. Nu era exuberantă ca Rozalia, care semăna mai mult cu Marița, mama ei, dimpotrivă era ponderată, echilibrată și sobră ca tatăl ei, dar de o frumusețe încântătoare. Comportamentul ei sobru, atitudinea demnă și puțin distantă îi inoculau o oarecare timiditate, afectându-i îndrăzneala. (…) Roza avea un puternic instinct matern. Îi proteja pe toți frații ei (…) Sâmbăta îi spăla pe cei mici într-o cadă de lemn, îi săpunea și îi primenea cu hăinuțe curate.”
Frumusețea cadrului natural fascinează privitorul mai ales când acesta are răgazul să poposească măcar pentru o clipită pe culmea de la Fagul Înalt, unde Dumitru Geanganu stătea cu animalele din primăvară și până la Crăciun, sau a Higheșului, admirând monumentalitatea munților dimprejur, adevărat templu al naturii. Cu puterile vlăguite de muncă și boală, Dumitru Geanganu cere fiilor săi să-l însoțească pe munte pentru călătoria de adio și, ajuns acolo, să-l lase singur în intimitatea naturii: „Abia când ajunseră sus, pe picior, (…) bătrânul se așeză în iarba înmiresmată. Câmpul era acoperit cu flori de toate culorile. Deși soarele lumina puternic, aerul era răcoros și limpede. Privirea aluneca pe îndepărtări nebănuite (…)

- Apoi, măi băieți, - spuse Dumitru într-un târziu, cu ochii înlăcrimați – drag mi-o fost locul aista da nu știu dacă am să-l mai văd vreodată.
Apoi se lăsă ușor pe spate în parfumul florilor și în zumzetul albinelor. Pe bolta cerului pluteau alene două acvile, cilihoaie, cum le spunea bătrânul”. Dumitru trăiește bucuria contopirii în natură, impresionat „de frumusețea peisajului, de ciripitul vesel al păsărelelor și de gânguritul sălbatic al turturelelor din vârful unor fagi bătrâni de la marginea grădinii. O codobatură se balansa pe gardul unui țarc aflat în paragină.”
Aflat la capătul drumului său în viață, Dumitru Geangalău își ia rămas bun de la locurile și de la oamenii dragi, privind retrospectiv cu demnitate și cu măreția muntelui în preajma căruia a trăit:
„ - Am avut o copilărie fericită, dar ca orice copil di țăran am avut obligația încă di la vârsta di cinci-șasă ani să am o treabă di îndeplinit: să aduc borcut di la izvor, să culeg bureți, fragi ori mure, să strâng ouăle di la găini și multe altele. Ca tânăr fecior am muncit pi brânci ca tatăl meu să facă avere. Apoi am îndurat în armată tot feliu di nacazuri (…. Am luptat pi front, dar am avut mintea trează șî am răușât sî scap di rănile grele șî di moarte. Ca prizonier în Siberia, am cunoscut foamea, frigul șî înstrăinarea mai ghine dicât mulți alțî.
Știi, Dorule, pi întinsul pădurilor, vezi câteodată un fag sânguratic pi o stâncă, aplecatcîntr-o rână din pricina vânturilor și a furtunilor. Cine crezi că l-o plantat acolo? Nimeni. Doar soarta. Ori zodia lui.
M-am întors acasă din Siberia. Credeam că pe viitor n-oi mai suferi atâtea greutăți. Dar m-au luat la întrebări chiar românii mei, adică siguranța statului, pe motiv că aș fi comunist. O trecut șî asta. O vinit Ungaria mare care ne-o cuprins șî pe noi. Aproape că m-au omorât în bătăi autoritățile ungare pi motov că sânt român șî ca să plec afară din țara lor, în regatul românesc. Apoi au vinit în România la putere comuniștii. Acum nu mai eram comunist, ci m-au făcut chhiabur și am intrat în bucluc. M-au obligat la plata unor cote șî impozite pisi puterile mele, m-au persecutat pe mine șî pe copciii mei șî m-au amenințat cu trimiterea la Canal, unde urma să-mi rămâie oasele. Iar amu mă omaoară cancerul… Asta-i pi scurt povestea vieții mele, dragă băiete. Dau-ar Dumnezeu ca nime din lumea asta mare să nu aibă soarta me, voi și nici copciii șî copciii copciilor voștri!”
Realismul construcției epice, mesajul umanist al cărților și calitățile lor estetice fac din acestea „un bun cultural cu valoare educativă (…)Prin această operă, autorul și-a împlinit o datorie morală și de suflet față de suferințele îndurate cu stoicism, nu numai de tatăl său împreună cu familia, ci și față de două generații de oameni prinși în coliziunile sociale create de prăbușirea a două imperii din estul Europei” ( Mihai Păstrăguș).
Profesor Doina Dobreanu




miercuri, 21 noiembrie 2012

EDUCAȚIE, AMINTIRI DE VACANȚĂ, CĂRȚI NOI - LYCEUM, an XVI, nr. 4 (73)

CUPRINS:

EDUCAȚIE:
- Șanse pentru educația performantă a tinerilor prin solidaritatea între generații
AMINTIRI DE VACANȚĂ:
- Marina Moldovan, Sejur în Franța
CĂRȚI NOI:
- Radu Zoica și Viorica Urzică, Bucurie și Zâmbet. Carte pentru copii, București, 2012


EDUCAȚIE
Șanse pentru educația performantă a tinerilor prin solidaritatea între generații

În cadrul Festivalului Național al Șanselor Tale, ediția a XIII-lea cu tema „Mediul social mai sigur pentru educația permanentă”, la Centrul de Informare și Documentare al Liceului din Subcetate, sub coordonarea Inspectoratului Școlar și a CCD Harghita, a avut loc în data de 21 noiembrie 2012, un dialog al generațiilor. Au participat dascăli pensionari (Elena Cotfas, Sofia Cutlac, Lucreția Ilisan, Rodica Rizea, Alexandrina Suciu, Marian Dinu, Dumitru Țepeluș, Carol Stoica, Emil Dițu, ing. Doina Țepeluș, Doina Dobrean), profesori și învățători actuali personal didactic auxiliar (Vasile Dobrean – director, Ioan Cutlac – director adjunct, Maria Șerban, Daniela Dobrean, Claudia Ardelean, Simona Moldovan, Ileana Todor, Viorica Oană, Melania Dinu, Maria Țepeluș, Elena Blaga, Dragoș Cojocar, Adrian Lung, Daniela Cotfas, Aurica Toncean, Dana Roșca) elevi ai școlii și invitați: d-l profesor Ioan Rizea, primarul comunei, d-l Marius Moldovan, directorul Centrului de Plasament Subcetate.
Programul activității:
1. Prezentarea cărții „Ctitori de neam” de către profesorii Doina Dobrean (vol. I – 2011) și Ioan Cutlac (vol. II – 2012);
2. „Memoria trecutului asigură prosperitatea viitorului”:
- Valențe educative ale muzeului de istorie al școlii. Prezintă profesor Dumitru Țepeluș;
- Valorificarea moștenirii tradiționale. Prezentare PPS a colecției particulare Doina Dobreanu „Casa cu amintiri”.

Moto-ul activității au fost cuvintele lui Simion Mehedinți înscrise pe coperta 4 a volumului I a cărții „Ctitori de neam”: „Copiii bine educați sporesc ființa neamului după cum mugurii din fiecare primăvară, strângându-se în vârful ramurilor, sporesc coroana copacului în toate direcțiile.”
Cartea „Ctitori de neam” dedicată dascălilor care au semănat lumină pe aceste meleaguri, a apărut cu binecuvântarea ÎPS Ioan, Arhiepiscop de Covasna și Harghita. În cuvântul introductiv „Dascăl și părinte”, ÎPS Ioan menționează: „Fericiți sunt acești dascăli ale căror icoane sunt puse astăzi în loc de cinste pe bolta culturii și graiului românesc din spațiul harghitean. Ei se alătură primilor dascăli din această parte de țară, care au învățat întâi în pridvorul mănăstirilor noastre. Au ctitorit o parte a neamului nostru, au ctitorit conștiințe pe care se sprijină astăzi bolta cerului românesc.
Toată considerația mea față de cei ce-au zugrăvit aceste „sfinte icoane” din acestă carte, cât și inspectoarei care s-a îngrijit să le așeze la loc de cinste în altarul culturii românești din Carpați.”

  
Cele două volume ale cărții „Ctitori de neam” sunt realizate sub auspiciile Asociației Invățătorilor Harghiteni, la inițiativa doamnei inspector Elena Mîndru, președintele asociației; sunt cărți ce exprimă prețuirea și respectul față de dascălii școlii harghitene, „oameni pentru o viață și vieți pentru oameni”, așa cum doamna profesor Elena Mîndru îi definește pe dascăli.

Cât despre obiectele adunate în muzeul școlar sau piesele de inestimabilă valoare afectivă ale „casei cu amintiri”, o colecţie personală de artă tradiţională românească a Doinei Dobreanu, se poate afirma că în jurul lor se ţese povestea unei familii sau a unui destin, dar și istoria colectivităţi rurale din Subcetate.
„Nu suntem mai puţin „post-moderni” – afirmă dr. Carmen Andraș - dacă nu ne e ruşine să afirmăm cu tărie că ne iubim locurile în care ne-am născut, am crescut, am învăţat şi ne-am întemeiat o familie! Că ne iubim oamenii, satele bunicilor, oamenii locurilor şi lucrurile pe care le-au meşteşugit ei pentru a ni le lăsa moştenire! Acest adevăr îl deţine Doina Dobrean!”
Adriana Muscă, elevă în clasa a XI-a, prezentă la acest dialog al generațiilor, iubitoare ea însăși a folclorului românesc și a culturii populare, conchide: „Obiectele din „Casa cu amintiri” și din muzeul școlii ne vorbesc despre vremuri trecute, despre bucuria de viaţă, despre hărnicia şi dragostea pentru frumos ale strămoşilor noştri. Ideea de a le colecţiona, de a le salva de la pieire, vine, cred eu, din dragostea pentru cei care au trăit cândva în această aşezare de munte de pe Valea Mureşului, vine din dragostea pentru tradiţii, pentru însăşi fiinţa noastră naţională.”
Profesor  Doina Dobrean


AMINTIRI DE VACANȚĂ

Sejur în Franța
Toamna îşi face prezenţa, iar eu mă gândesc cu nostalgie la vara care a trecut, la cea mai frumoasă vacanţă pe care am petrecut-o împreună cu familia mea în Franţa.

Vineri dimineața, 3 august 2012, am pornit la drum pregătiţi pentru o vacanţă de 3 săptămâni pe Coasta de Azur. După un drum lung şi obositor, am ajuns în sfârşit. Reîntâlnirea cu tata a fost foarte emoționantă deoarece nu îl mai văzuserăm de aproximativ 7 luni şi ne era foarte dor, nouă de el și lui de noi.


Împreună cu părinţii şi cu fratele meu, ne-am propus chiar în prima zi a sejurului nostru să vizităm Vieux Port, Chateau D’If şi Catedrala Notre Dame. Am luat metroul și ne-am îndreptat spre Vieux Port. Ajunşi acolo, am fost fascinaţi de mulțimea vapoarelor şi bărcuţelor, de marea albastră care părea nesfârşită.
În timp ce ne așteptam rândul spre a merge pe insula Chateau D’If , admiram sosirea și plecarea vapoarelor la fiecare 10-15 minute, fiecare dintre ele purtând numele unui personaj din romanele lui Alexandre Dumas. Încântarea mea a fost atunci când ne-a venit rândul sa ne îmbarcăm în vaporul purtând numele personajului Edmond Dantes.
Am realizat atunci că atunci când îţi doreşti cu adevărat, tot universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău. În momentul în care am păşit pe ambarcaţiune şi ne-am îndepărtat de mal, mi-am dat seama că bucuria noastră era direct proporţională cu tristeţea personajului de a cărui amintire speram să ne povestească fiecare piatră din Chateau D’If.
Credeam că visez. Era o zi superbă, cu soare, pe un cer albastru infinit, întrerupt pe alocuri de albul câtorva nori şi pescăruşi, iahturile aşezate simetric îşi dansau pe loc propria frumuseţe.
Spre seară ne-am dat seama că frumusețea Marsiliei nu se descoperă doar lângă malul Mării Mediterane, ci mai ales de acolo, de sus, unde se află Catedrala Notre Dame de la Gard, un element protector al oraşului. Privit din cel mai înalt punct al oraşului, acolo unde minţii îi era dat să vadă imaginea oraşului parcă ruptă din rai, întreg peisajul e mângâiat de albastrul divin al mării și al cerului.
În următoarele zile, am cutreierat orașul, ne-am bucurat de frumusețe, liniște, calm…
Am vizitat şi oraşul Avignon unde au văzut palatul Papiter şi podul Saint Benzet. Podul a fost contruit în perioada medievală, înainte ca Avignon sa devină oraş papal, pentru a permite trecerea spre Villeneuve – Avignon. Din cele 22 de canale inițiale ale acestui pod mare și puternic s-au păstrat doar 4, deoarece ulterior a fost abandonat.
În ultimele zile petrecute în Franţa ne-am bălăcit în apele Mării Mediterane și ne-am bucurat de compania tatălui nostru.
Pe data de 28 august, visul nostru se spulberă. Trebuia să ne despărţim iar de tata şi, cu multă tristeţe, am luat autocarul și am venit în România.
Mulţumesc din inimă pentru această vacanţă minunată părinţilor mei dragi.
Marina Moldovan, clasa a X-a


CĂRȚI NOI:  Radu Zoica și Viorica Urzică,
Bucurie și Zâmbet. Carte pentru copii, București, 2012


Viorica Urzică, educatoare la Grupul școlar „Miron Cristea” din comuna Subcetate și Zoica Radu, profesor în învățământul preșcolar, sunt autorii unei cărticele pentru copii, Bucurie și Zâmbet.
Cartea are ca moto versurile poetului Lucian Blaga din poezia „Trei fețe”:
„Copilul râde:
Înțelepciunea și iubirea mea e jocul!”
„Cartea – spune Viorica Urzică – exprimă, în versuri, întrebări ale copiilor, preșcolari și școlari din învățământul primar, privind unele aspecte din mediul înconjurător. Titlurile poezioarelor sunt sugestive: Soarele, Primăvara, Natura, Frunza, Ghiocelul, Flori de primăvară, Mărul bun, Crizantema, Numărătoare, etc. Fiecare poezioară este însoțită de un desen sugestiv propus copiilor pentru a-l colora. Rimele jucăușe contribuie la dezvolatarea abilităților de comunicare ale copiilor, iar desenele îi ajută să-și îmbunătățească deprinderile de a utiliza culorile; împreună, versuri și desene, aduc în sufletele copiilor bucurie și zâmbet.”







vineri, 2 noiembrie 2012

EXCURSII, CONCURSURI, CĂRȚI NOI - LYCEUM, an XVI, 2012, nr.3 (72)


CUPRINS:
Bucuriile vacanței:
- David Bordea, Călătorie în Belgia
- Raul Buzilă, La Festivalul Văii Mureșului
Întâlnire cu străbunii
- Adriana Muscă, O zi binecuvântată
Să ne cu noaștem țara!
- Elevii clasei a VI-a în excursie la Târgu-Mureș
Concursuri școlare
- Ana-Alexandra Dobrean, Balul boboceilor 2012
- Ana-Alexandra Dobrean, Orientare turistică - Toplița, 4,5 noiembrie 2012
Pagină din jurnalul grupei de preșcolari Iepurașii:
- Ed. Viorica Urzică, Povestea lui Bostănel
Cărți noi:
- Bucuria lecturii de Doina Dobreanu, 2012
- Iago, sforărie de lux de Dumitru Hurubă, Roman, 2012
Acasă, la Subcetate de Doina Dobreanu și Zorel Suciu, 2012
Cugetări

BUCURIILE VACANȚEI


Călătorie în Belgia

Călătoria în Belgia a fost o experiența de neuitat. Parcă mă văd în avion, plin de emoție și bucurie, când am plecat prima oară pe acest tărâm de vis. Capitala acestei țări este BRUXELLES. Acest oraș este împărțit în mai multe districte (de exemplu: Anderlecht, Bruxelles - Ville, Etterbeek, Forest. În Etterbeek se afla "la grande friterie ANTOINE" care face cei mai buni cartofi prăjiti din oraș, iar în Forest se află un frumos parc, Duden . Aici se găsește un castel, de la care îi vine numele parcului și un lac foarte frumos cu rățuște. Această țară frumoasă este una dintre multele țări conduse de un rege (monarhii).
La Grande Place de Bruxelles este piața mare unde se află maison de la mairie care are un turn înalt.


 


Față-n față cu primăria este un muzeu de mătase, iar în stânga primăriei se află un soldat rănit care este un ajutor pentru bolnavi. Mergând pe străduțele cochete și întortocheate, ajungi la faimosul MANNEKEN PIS, care este emblema spiritului rebel al orașului. Garderoba lui este formată din peste 800 de costume. La început a fost o simplă fântână, care avea un rol esențial în distribuirea de apă potabilă încă din sec. al XV-lea.

Belgia este și țara de ciocolată (chocolate land). Aici poți degusta cele mai savuroase sortimente de ciocolată.


De asemenea, am fost impresionat de mulțimea de parcuri și muzee (muzeul de științe naturale, muzeul de mașini AUTO WORLD și multe altele pe care le-am vizitat ).


ATOMIUM-UL, un obiectiv pe care nu trebuie să-l ratezi o dată ce-ai ajuns în Bruxelles, este o constuctie hibridă, un mixt de sculptură și arhitectură, ce simbolizează molecula de atom mărită de 160 de miliarde de ori.

Sper să Mai am ocazia să vizitez această țară minunată!
David Bordea, clasa a V-a

La Festivalul Văii Mureșului

Consider că orice elev aşteaptă cu nerăbdare vacanţa de vară, să se relaxeze. Pentru tinerii din mediul rural, unele momente sunt dedicate muncii fizice din agricultură, venind în ajutorul părinților, dar timpul liber e consacrat unor alt fel de activități, devenite amintiri minunate, care se rememorează, de obicei, la începerea şcolii cu colegii.
În această vacanţă, am încercat să profit la maxim de timpul avut la dispoziţie, şi, pe lângă activităţile sportive şi tradiţionalul scăldat în apa Mureşului, am participat la unele evenimente.
Cel mai important eveniment la care am luat parte a fost Festivalul organizat la Răstoliţa, la care participă localităţile de pe Valea Mureşului, începând cu Topliţa şi terminând cu Reghin.


Un grup de prieteni veseli, dornici de distracţie, am decis să plecăm la Răstolița cu trenul, încărcaţi de bagaje. Ajunşi la destinație, am rămas uimiţi de amploarea evenimentului, de standurile reprezentative cu costume populare şi mâncărurile specifice fiecărei localităţi.
În tot acest timp, pe scena festivalului, oamenii de toate vârstele îşi etalau talentul, spre deliciul celor prezenţi, care-i încurajau cu aplauze.

Am instalat cu mare greu cortul, am căutat lemne pentru foc, ca mai apoi să încingem un grătar pe care mi-l voi aminti mult timp de acum înainte. Seara s-a lăsat uşor peste vale. Am luat parte la un concert formidabil al trupei rock cu tentă latină, Bosquito, acompaniată de legendarul toboşar al trupei Phoenix, Ovidiu Lipan Ţăndărică.

Odată cu finalul concertului, un foc de artificii ne-a încântat privirile. Apoi, oboseala şi-a spus cuvântul și ne-a îndemnat să ne îndreptam spre cortul nostru.
În dimineaţa următoare a început neaşteptata ploaie. Asta nu m-a descurajat, dar m-a deznădăjduit durata ei: 4 ore. Am răsuflat liniştiţi deoarece cortul nostru a rezistat de minune. Astfel, a început o nouă zi de festival cu tot atâtea momente de veselie, pe unele imortalizându-le cu aparatele de fotografiat.
Spre seară, aventura noastră a luat capăt, întorcându-ne cu trenul acasă, mulţumiţi de o experienţa nouă pe care am promis să o repetăm la anul viitor.
Raul Buzilă, clasa a XI-a

ÎNTÂLNIRE CU STRĂBUNII

 O zi binecuvântată

  A privi în trecut înseamnă a depăna firul poveştilor până la capătul lor, acolo unde adeseori se află o comoară a strămoşilor, iar cheia acesteia o găsesc dor cei car îşi doresc cu adevărat să o deschidă.
Pentru mine tot ceea ce se leagă de strămoşi şi de trecut reprezintă o comoară fără egal, deoarece însăşi viaţa mea este ţesută în jurul acestora.
Unul dintre cele mai de preţ lucruri pe care îl adăpostesc atât în garderoba mea, cât şi în sufletul meu, este straiul de sărbătoare al bunicii mele, pe care eu îl moştenesc. Uneori, privindu-l cu uimire, mă copleşeşte o emoţie imensă, iar admiraţia mea pentru mâna care a creat această podoabă se măreşte odată cu scurgerea timpului.

Atunci când îmbrac portul popular mă simt vrăjită de frumuseţea lui şi parcă plutesc spre o altă lume, de basm, în care formele şi culorile prind viaţă.

Și în acest an, la 26 octombrie, fiind sărbătoarea închinată Sfântului Dimitrie, ocrotitorul comunei noastre, a avut loc, pe lângă marele hram de la biserică, un spectacol desfăşurat la Căminul Cultural din Subcetate. Echipa de dansatori, din care fac parte, a fost invitată şi ea pentru a încânta publicul cu o suită de jocuri populare românești specifice zonei noastre folclorice.

Această zi de sărbătoare, o zi binecuvântată, ne-a oferit din nou prilejul și bucuria să îmbrăcăm straiele noastre tradiționale și să dansăm jocurile strămoșești.
Adriana Muscă, clasa a XI-a


SĂ NE CUNOAȘTEM ȚARA!

În excursie la Târgu-Mureș

Reporterul: Ați făcut de curând o excursie la Târgu-Mureș, împreună cu diriginta voastră, doamna profesoară Sanda Vodă. Ce obiective v-ați propus?
Bianca Cotea: Să vizităm Palatul Culturii, Grădina Zoologică, Catedrala, dar și să vizionăm un film în 3D.
Mirela Ciubîcă: Excursia a avut loc în data de 3 noiembrie. Ne-au însoțit nu doar doamna dirigintă, ci și doamna profesoară de geografie, Daniela Dobrean, și domnișoara profesoară de biologie, Camelia Ciobotă.
R: Să începem cu Palatul Culturii! Ce ați văzut acolo?
Gabriela Dobrean: Am vizitat multe săli, una fiind „sala oglinzilor”…
Vlad-Cosmin Bălaj: Am primit aici multe informații despre Târgu-Mureș, am văzut multe vitralii, tablouri…
Aurel-Dan Dobrean: Am admirat mai ales vitraliile, care ne-au trimis cu gândul la basm. Ele înfățișează, în realitate, scene din activitatea de zi cu zi sau din folclorul locuitorilor din această zonă. Am intrat și în sala de spectacole a palatului…
Ștefania Gavrilă: Aici, un pianist tocmai exersa pentru următorul spectacol. L-am ascultat în liniște și, când a terminat, l-am aplaudat.
Mirela Ciubîcă: Și pe mine m-a impresionat „Sala oglinzilor”, unde vitraliile „vorbesc” despre unele povești din trecut.

R: Cu ce impresii ați plecat de la Grădina Zoologică?
Cătăln Cherecheș: Aici m-au impresionat șerpii și urșii.
Mirela Ciubîcă: Mie mi-au plăcut păsările, peștii și broaștele țestoase.
Vlad-Cosmin Bălaj: Mi-au plăcut mai mult urșii, leii, tigrii și mai ales elefantul care, din păcate, era în carantină.
Lorena Cotfas: Elefantul era originar din India și purta numele Tania.
Gabriela Dobrean: Mie mi-au plăcut elefantul și cămila.
Raluca-Adriana Pop: Iar mie, struțul și păunul. Struțul părea impunător și foarte mândru de sine în fața aparatelor de fotografiat.
Patka Andreea:  Mie, maimuțele jucăușe, dar fiecare animal are frumusețea lui.

R: Ați poposit și în parcul din apropiere…
 Raluca-Adriana Pop: Da, să ne și jucăm puțin. Ne-am dat pe toate toboganele și hintele.
R: V-ați ales și cu vizionarea unui film…
Gabriela Dobrean: Vizionarea filmului la moll-ul „Promenada” a fost cea mai frumoasă parte a aventurii noastre. A fost un film de acțiune, „Hotel Transilvania”.
Bianca Cotea: A fost o comedie și am râs foarte mult, timp de o ora și jumătate, cât a durat.
Raluca-Adriana Pop: Un film în 3D este impresionant: când vampirul țipa la fiica sa, aveam impresia că țipă la mine.
Lorena Cotfas: Mă înfioram și când mi se părea că se îndreaptă spre mine liliecii ... Cel mai mult mi-a plăcut la cinema. Foarte frumoasă experiență!

R: Călătoria cu microbuzul vi s-a părut obositoare?
Patka Andreea: Nu, deoarece am văzut locuri minunate, natura fiind îmbrăcată în culorile toamnei, am cântat și am povestit pe tot parcursul drumului. Timpul a trecut foarte repede.
Bianca Teslovan: A fost o zi frumoasă de toamnă. Drumul nostru a însoțit Valea Mureșului. Doamna profesoară de geografie ne-a ajutat să observăm formele de relief întâlnite și frumusețea peisajelor oferite de defileul Mureșului.
R: Concluziile?
Raluca-Adriana Pop: A fost foarte frumos!
Gabriela Dobrean: A fost una dintre cele mai frumoase excursii.
Bianca Cotea: A fost o zi minunată, de neuitat, și ne-am distrat foarte bine!
Aurel-Dan Dobrean: Ne gândim deja la următoarea excursie, pe care o dorim la fel de frumoasă și interesantă.
Elevii clasei a VI-a: Raluca-Adriana Pop, Bianca Cotea, Gabriela Dobrean, Vlad-Cosmin Bălaj, Cătălin Cherecheș, Aurel-Dan Dobrean, Bianca Teslovan, Ștefania Gavrilă, Mirela Ciubîcă; Mirela Ciubîcă, Patka Andreea

CONCURSURI ȘCOLARE

Balul boboceilor 2012


În fiecare toamnă, și la școala noastră se numără bobocii – elevii clasei a IX-a - și boboceii, elevii clasei a V-a. În cinstea lor, pentru a le marca intrarea într-o nouă treaptă școlară și a le ura „bun venit!”, colegii din clasele mai mari organizează frumoase activități recreative, în cadrul cărora bobocii și boboceii participă la ingenioase probe de concurs.
Fiind în clasa a VIII-a, ne-am asumat responsabilitatea, ajutați și de doamna dirigintă Dorina Marc, de a organiza balul boboceilor. Emoțiile au fost la fel de mari, atât pentru bobocei, cât și pentru organizatori. Nu este simplă realizarea unui asemenea spectacol astfel încât concurenții să fie încântați, juriul impresionat și publicul mulțumit.
Boboceii au participat, timp de o oră, la câteva probe: de prezentare, de cultură generală, de karaoke și de dans. Emoțiile au fost mari întrucât fiecare bobocel spera să se remarce prin calități sau talente aparte. Ne-au impresionat prin eleganța ținutelor, prin inteligență, prin dispomibilitățile lor artistice și prin siguranța pașilor la dans. Strălucirea din privirile lor ne-a făcut să înțelegem dorința fiecăruia de a se remarca în fața celor prezenți. Aplauzele călduroase ale publicului și ale juriului au dovedit că ei au izbutit ceea ce și-au propus.
Toți boboceii au primit diplome de participare, dar cei mai fericiți au fost învingătorii: Daniela Marcu, miss boboc; David Bordea, mister bobocel; Daniela Dragomir, miss popularitate bobocel; Sergiu Dobrean, mister popularitate bobocel.
Le dorim ca starea de veselie, bună dispoziție și bucurie, încrederea în ei înșiși, curajul și spiritul de competitivitate dovedite în această seară să nu le lipsească în noul an școlar. Mult succes!
Ana-Alexandra Dobrean, clasa a VIII-a



Locul I la concursul de orientare turistică

La sfârșit de săptămână, în zilele de 3 și 4 noiembrie 2012, s-a desfășurat pe Tarnița (Toplița), într-un cadru natural minunat, un concurs de orientare turistică, organizat  pentru elevii din clasele VI-IX din școlile din zona Topliței de Asociația Salvamont Toplița-Călimani, Consiliului Județean și al Serviciului Public Salvamont  Harghita.
Elevii școlii noastre au participat cu două echipaje, unul la grupa claselor VI-VII, care s-a clasificat pe locul IV, și altul la grupa claselor VIII-IX, clasificat pe locul I (din 11 echipaje).
Felicitări echipajului laureat: Ciobanu Gheorghe-Florian, Bot Laurențiu, Zămonea Iulian-Marian, Bot Andreea-Lavinia și Cotfas Camelia-Petruța, coordonat de profesorii Vasile Dobrean și Ilyes Elemer!
Ana-Alexandra Dobrean, clasa a VIII-a



PAGINĂ DIN JURNALUL GRUPEI DE PREȘCOLARI „Iepurașii”

Moto:
“Mi-a bătut azi-noapte Toamna-n geam,
Mi-a bătut cu degete de ploaie…
Şi la fel ca-n fiecare an,
M-a rugat s-o las să intre în odaie.”  ( Ion Minulescu)

A sosit toamna. Peste tot e miros de frunze uscate şi mere coapte. Culorile câmpurilor s-au amestecat oferind încântare privirii, păsările şi-au luat zborul din cuiburi până la primăvara următoare, stropi reci de ploaie udă pământul. Oamenii harnici îşi adună recoltele. E timpul visării şi al melancoliei.
Grupa noastră, însă, e plină de veselie: cântăm, colorăm, modelăm, ne jucăm şi, mai ales, inventăm jocuri şi jucării. „Odaia “ noastră trebuie să fie frumoasă şi ea, asa că ne gândim să dăm viaţă darurilor naturii.
Azi facem vaze din dovleci...
Cu veselia care ne caracterizează, alegem un dovleac.

Apoi, cu grijă, să nu stricăm coaja, îi scoatem miezul şi semințele.
Alegem cele mai frumoase flori din coşul Toamnei şi le aranjăm în vaza cea nouă.
Suntem tare mândri de munca noastră!

Apoi, dacă tot am devenit pricepuţi, alegem alt bostan, cu altă formă, rotund de data aceasta.
Facem din el două vaze. Doamna educatoare ne ajută să le facem un model pe margine.
Într-o vază punem fructe dulci şi zemoase, iar în cealaltă, câteva din legumele îmbietoare ale toamnei.

Poveste cu Bostănel

Să vedeţi, voi, întâmplare:
Bostanu-i vedetă mare!

An de an, la carnaval,
Personaj e, principal.
Unde mergi, unde priveşti,
pe Bostan îl întâlneşti…
Pe măsuţe cu plăcinte,
stau feliile-aburinde;
felinare, fructiere,
vaze şi multe-alte cele.
Supărat nu este când
Un băiat sau o fetiță
Îl duce la grădiniţă.
Aunci știe el prea bine
că rândul la joacă-i vine.
Doamna lor educatoare
îi învaţă cu răbdare
să-l pună în valoare:
de e lampă fermecată,
fantoma-o sperie-ndată;
poate fi și bombonieră
ce stă pe noptieră,
sau chiar o fructieră,
vază pentru floricele,
sau, pe sobă, plăcinţele.

 - Tii, dar tare util sunt!,
spuse Bostănel, râzând.
Educatoare Viorica Urzică

Grupa „Iepuraşii” de la Grup Şcolar „Miron Cristea” - Subcetate vă doreşte o toamnă plină de bucurii.

CĂRȚI NOI:

Bucuria lecturii de Doina Dobreanu

Cu sentimentul binecuvântării pe care ni-l poate da, astăzi, lectura, Doina Dobreanu, profesoara de limba şi literatura română şi franceză din Subcetae, jud. Harghita, îşi scrie noua sa carte, Bucuria lecturii. Apoi, o editează şi o propune cititorului cu bună-ştiinţă şi bună-credinţă.
Doina Dobreanu aşază – într-o nouă lectură – capitole importante ale literaturii române, omise, pe nedrept, din comentariile actuale de istorie şi critică literară: Alexandru Odobescu, Ion Agârbiceanu, Octavian Goga, Ionel Teodoreanu, Mihail Sorbul, Perpessicius, Eugen Lovinescu ş.a.m.d. Le alătură opere ale literaturii contemporane care au iscat dezbateri nuanţate, în limbajul aprecierilor critice superlative, dar şi al contestărilor, opere de genul Jurnalului de la Păltiniş de Gabriel Liiceanu sau Despre îngeri de Andrei Pleşu.
Consemnându-şi bucuria lecturii, argumentând-o, Doina Dobreanu numeşte, semnificativ, nuclee de istorie literară, creează prim-planuri ale vârstelor literare, din conspectele sale de lectură făcând parte scriitorii harghiteni Ionel Simota, Dumitru Hurubă sau Ion Nete, scriitori prezentaţi de autoare în revista Lyceum sau scriitori străini traduşi în ediţii româneşti complete, cum este cazul lui Cornelius Ryan, în traducerile lui Nicolae Dan Cetină.
Registrele lecturilor sunt, aşadar, diverse, mereu surprinzătoare ideatic, instituiind actul lecturii prin valori literare şi putinţa acestora de participare la actualitate.
Preocupările lui Mihai Sadoveanu pentru textele sacre, crearea premiselor, în literatura română, a bildungsromanului, prin La Medeleni, elementele de comedie tragică la Mihail Sorbul, limbajul „ceremonios”, al tainei, în poezia obârşiei la Lucian Blaga, euharistia poetică la Octavian Goga sunt, în bucuria lecturii Doinei Dobreanu, sublinieri exegetice revelatoare, pe ideea de opera aperta.
O generoasă deschidere face Doina Dobreanu spre lirica românească de inspiraţie religioasă, laitmotiv al literaturii române ce ar putea fi cuprins de autoare într-o reuşită teză de doctorat. Pornind de la versurile lui Vasile Voiculescu – „ Tu eşti prea sus, lumina de la tine / Îmbătrâneşte ca s-ajungă pân’ la noi” –, Doina Dobreanu cuprinde într-o expresivă sinteză critică lirica lui Dosoftei, Timotei Cipariu, Tudor Arghezi, Aron Cotruş, Vasile Voiculescu, Ioan Alexandru, deschizând câmp de interpretare spre lirica lui Şt.A. Doinaş, A. E. Baconski, Valeriu Anania, Nicolae Dabija. Astfel, autoarea conturează o identitate spirituală reverberantă. Preluându-i lui Andrei Marga terminologia din Diagnoze, spunem că Doina Dobreanu încearcă să consacre fragmente de identitate. Întotdeauna, identitatea – în opinia filozofului clujean - e consacrată de cineva, istoric, literar, filozofic, teologic, artistic, împotriva reflecţiilor superficiale şi a confuziei valorilor.
Sunt, de asemenea, în bucuria lecturii autoarei, suple, reverberante, referinţele la apropierea lui Constantin Noica de „momentul Maiorescu”, comentariile despre existenţa spirituală şi „prezenţa îngerului păzitor”, notaţiile eseistice privind satul ca „eden terestru” sau opiniile referitoare la un delicat aspect al dimensiunii româneşti a existenţei, personalităţile noastre „exponenţiale”, sub „mână criminală”.
Nu întâmplător aşază Doina Dobreanu, la finalul sugestivelor sale file de lectură, comentariul la Ultima bătălie de Cornelius Ryan şi un text din epilogul acestei cărţi, în care Ilse, ieşind din pivniţa în care se ascunsese în timpul Berlinului asediat, recuperează din semnele de umanitate pierdute, reuşind să plângă; căci, peste oraşul „muribund”, apăreau inflorescenţele primăverii, înviind, din „propia cenuşă” trăiri umane autentice, nicicând stăvilite pe deplin. Bucuria lecturii descoperă umanitatea operei literare. Cât firesc şi câtă frumuseţea ne aduce, aşadar, profesoara Doina Dobreanu prin această carte.
Prof. dr. Valentin Marica, senior editor la Radio Târgu-Mureș.

Iago - sforărie de lux de Dumitru Hurubă

Romanul se poziționează la zona de contact dintre două lumi, regimul totalitar și democrația postdecembristă, la care se găsește, din păcate pentru noi, o mulțime de puncte comune. Imaginile, dezolante, puse sub lupa grotescului și a unui umor amar, decosmetizează sec o Românie privită de la sol, dintr-un spațiu anonim, departe de marile reflectoare. Vechiul regim, metamorfozat, își prelungește viața prin oameni și funcții, prin limbaj și frici, prin destine frânte, cartea denunțând o epocă istorică întoarsă, dramatic, împotriva propriilor ei făuritori.
Autorul ne conduce cu mână sigură, de profesionist, prin această lume înțepenită, identificându-se discret cu tragicul său erou, cu care realizează un crâncen stop-cadru istoric.
O mărturie de care era nevoie și care-l poziționează pe Dumitru Hurubă pe un alt palier al literaturii noastre contemporane. (Ilie Chelariu, coperta 4)

Acasă, la Subcetate de Doina Dobreanu și Zorel Suciu, 2012


Cuvânt înainte
Nevoia de autodefinire este o trăsătură cvasi-universală şi trans-temporală a fiinţei umane, a unui popor sau a unui grup de popoare. În mentalitatea românească se numeşte simplu, ACASĂ: nevoia de acasă, dorul de acasă. Ceea ce ne defineşte în faţa lumii este profunda dependenţă spirituală, de acasă. Acest concept atât de special pentru sufletul românului am putea mai bine să-l definim dacă îl raportăm la alte câteva noţiuni, cum ar fi identitate naţională, sentiment naţional etc. Este, de fapt, coordonata subtilă ce conduce firul istoriei propuse de Doina Dobreanu şi Zorel Suciu, în volumul intitulat Acasă, la Subcetate (2012). În raport cu prima, identitate naţională, nu îl putem defini în mod corect: „obiectele” sunt luate în nediferenţierea lor prin termenul „naţional”, conceptul de acasă fiind văduvit de factorii diferenţiatori. Dar acasă nici nu poate fi rupt de deosebire, aşa cum putem înţelege din lectura volumului. Acasă, la Subcetate dezvăluie unitatea dintre deosebire şi identitate, deosebirea constituind fundamentul identităţii. Tot aici apare unicul, individualizarea pe care istoria vie, adică istoria de familie, o impune: familia lui Urzică Nicolaie a Mariei, familia lui Iacob Urzică şi a lui Gavril Urzică, familia lui Hurubă Dumitru şi a lui Muscă Dumitru, familiile Hanga şi Țepeluş, familiile Moldovan, Cotfas şi Suciu, familiile Obreja, Cinardi şi Mureşan.
De ce istoria de familie? Fiindcă familiile de Peste Mureş reprezintă, simbolic, familia extinsă în timpuri imemorabile, a fiecăruia dintre noi, românii de aici şi de pretutindeni. Reprezintă familia cu rădăcini adânci într-o geografie semnificantă, purtând statornicia apelor mari. Fiindcă familia de acasă este cea mai fidelă posesoare a tradiţiilor şi a valorilor morale, religioase, socio-umane, culturale ale unui popor. Câtă bogăţie spirituală şi ce profunzime de sensuri dăm identităţii noastre, pornind de la particular spre general, de la individ şi arborele lui genealogic, spre lume! Reconsiderarea conceptului de acasă este cu atât mai necesară acum, la începutul mileniului III, cu cât „mucenicia verde” ne-a risipit, părinţi şi copii, până dincolo de Porţile Europei.
Este tulburător sentimentul de a putea spune că ai o istorie, că aparţii unui spaţiu. Este o formă sublimă de identitate. Acasă, la Subcetate te reconectezi prin mii de fire nevăzute ale fiinţei, la propria ta istorie (v. cap. Repere istorice), la geografia pământului natal (v. cap. Repere geografice), la etnografie şi folclorice (v. cap. Repere etnografice: Frumuseţea portului străbun, Sărbătorile de iarnă, Despre pescuitul tradiţional cu barcă şi plasă la începutul secolului al XX-lea, Văratul vitelor în satul Peste –Mureş, la mijlocul secolului al XX-lea, Trăirea Florarului la Subcetate, în lunca Mureşului, Povestea firului tors, Jocuri şi jucării populare, Porţile tradiţionale din lemn, Reminiscenţe de folclor funerar). Strămoşii noştri latini spuneau trans- pentru a desemna o comunitate anume, de dincolo de Rin, de peste mări, întotdeauna, o comunitate stabilă, de dincolo de apele mari. Câtă asemănare în modul de a fixa dimensiunile geografiei identitare la români: geto-dacii de peste Dunăre, românii de peste Prut etc. Termenul cătun este foarte răspândit în sud-estul Europei. Îl găsim în toate limbile balcanice. Geografic şi administrativ, desemnează o aşezare rurală mult mai mică decât un sat, cu locuitori puţini, care nu s-a impus ca o unitate administrativă, în sine. La Subcetate, cătunul nu este denumit numai după numele familiei matriciale (la Mărcani, la Muscani etc), după denumirea ocupaţiei de bază a familiei tradiţionale, ci şi după numele apei mari, pe care Dumnezeu a aşezat-o de veghe pe aceste locuri: cătunul de Peste Mureş.
Raportat la noţiunea de sentiment naţional, conceptul de acasă se deosebeşte prin dimensiunea interioară. Sentimentul naţional este condiţionat istoric de relaţiile interumane, exterioare trăirii, sentimentul de acasă, la Subcetate, „niţel biblic”, are profunzimi nebănuite, are o sensibilitate şi o complexitate infinit mai mare. Atunci când devine deosebit de intensă şi pune stăpânire pe întreaga viaţă psihică a fiinţei noastre, nevoia lăuntrică de acasă se transformă în dor. Este tulburător să te reconectezi la tine însuţi.
Dar să lămurim lucrurile, aşa cum volumul pe care îl parcurgem o face excelent. Nimeni nu poate înţelege această trăire specială, dacă nu ia în considerare sfinţenia lui acasă. Sensibilitatea oamenilor de Peste Mureş a plăsmuit câteva legende nu lipsite de noimă…
Povestea bobului de grâu, trăită intens în cătunul de Peste Mureş, ne vorbeşte despre mirajul germinaţiei, miraj al Creaţiei înseşi. Există o fascinaţie a eternelor începuturi, înafara cărora fiinţa noastră şi-ar pierde rostuirea. Bobul de grâu este grâul cristoforic despre care vorbea Lucian Blaga, e semnul sofianismului poporului român. A devenit unul dintre simbolurile vegetale ale lui Iisus Hristos. De la bobul aruncat în pământ, care moare spre a da naştere unei plante noi, până la miracolul pâinii există o notă de spectaculos creştin ce a marcat mentalitatea românului. Este paradigma devenirii universale şi izvorul înţelepciunii vieţii. Credinţele de Acasă ne învaţă că viaţa adevărată se întemeiază şi pe alte valori decât a avea sau a gândi fără Dumnezeu. Numai de aici se putea naşte dorul de acasă, neatins de mărginirea cu existentul. Niciodată din raţionalitatea pură! Dar dorul de acasă este intim fiecărei fiinţe umane şi depinde de modul în care se produce procesul de interiorizare a reperelor identitare. Câtă deosebire între dorul de acasă şi dorul de bine autosuficient, golit de spirit: ubi bene, ibi patria (Marcus Pacuvius). Dorul de acasă e mistuit de absolut, niciodată suficient sieşi - dorul de bine este existenţial, calculat până la cinism, eminamente raţional.
Acasă, la Subcetate, omul este de trei ori binecuvântat: o dată prin originile sale sfinte, o dată prin legătura organică cu apele mari şi a treia oară prin legăturile cu formele ancestrale de cultură... Aici, înţelepciunea, truda, arta cusăturii, ţesutul, cântecul dumnezeieşte de frumos îngânat pruncilor seara au rămas rosturile omului.
De la primul său volum, Doina Dobreanu (iar în studiul de faţă, în colaborare cu Zorel Suciu) a intuit această filiaţie subtilă şi s-a priceput ca nimeni altul să o pună de acord cu resorturile noastre spirituale. Într-o lume golită de sensuri, întoarcerea la noi înşine ne face mai liberi, mai fericiţi şi mai buni. Ne apropie atât mult de Dumnezeu!
Conf. Univ. Dr. Doina Butiurcă

CUGETĂRI:

Dacă găsești un drum fără obstacole, e posibil că drumul acela nu duce nicăieri. (John F. Kennedy)

Înăuntrul nostru suntem la fel, cultura e singura care face diferența. (Confucius)

Oamenii sunt singuri deoarece construiesc ziduri în loc de poduri. (Isaac Newton)

Trăim cu toții sub același cer, dar nu avem același orizont. (Konrad Adenauer)

Secretul succesului în viață este legat de cinste și de decență. Dacă nu ai aceste calitați, succesul printre canalii este garantat.

Cea mai grozavă zi este cea de mâine.  Mâine o să facem sport, o să ne apucăm de învățătură, o să muncim cu sârg, o să începem să citim o carte, n-o să mai mâncăm după ora șase seara... Dar nu știu cum se face, că atunci când ne trezim, este mereu „astăzi”!

Lasă pe mâine ceea ce nu vei face niciodată. (ablo Picasso)

Dacă ai să culegi de pe drum un câine flămând și îi oferi o viață sătulă, n-o să te muște niciodată. Asta este deosebirea dintre câine și om.

COLECTIVUL DE REDACȚIE:
Raul Buzilă și Adriana Muscă, clasa a XI-a, ed. Viorica Urzică; elevii clasei a VI-a: Raluca-Adriana Pop, Bianca Cotea, Gabriela Dobrean, Vlad-Cosmin Bălaj, Cătălin Cherecheș, Aurel-Dan Dobrean, Bianca Teslovan, Ștefania Gavrilă, Mirela Ciubîcă, Mirela Ciubîcă, Patka Andreea; David Bordea, clasa a V-a, Ana-Alexandra Dobrean, clasa a VIII-a
Coordonator: profesor Doinița-Ana Dobrean


sâmbătă, 2 iunie 2012

SFÂRȘIT DE ȘCOALĂ - Lyceum, an XVI, 2012, nr. 2 (71)


SFÂRȘITUL ANULUI ȘCOLAR 2011-2012

1.Ultimul clopoțel, la Subcetate: 1 iunie 2012   

    Școala este un alt spațiu sacru, o altă catedrală în care știința, spiritul și educația devin starea de ființare, în care gândurile și cuvintele își lasă libere puterile sacre și încântă, farmecă și transformă omul în ființă cerească, în ființă creatoare cu destin spiritual etern.
    Dragi absolvenți, în cei doisprezece ani de școală ne-ați fermecat cu inocența copilăriei, cu vigoarea tinereții, ne-ați învățat că lumea este frumoasă, că neprihănirea spiritului poate birui toate răutățile trecătoare. Vă mulțumim, în numele generației de la catedră și de acasă, pentru că existați ca un miracol al vieții noastre, ca rod al dorinței de a face ca școala în care luminăm noi și învățăm împreună să poarte în sine și peste veac semnul perenului.
    Să vă fie destinul luminat de împliniri în drumul vostru prin viață, iar harul primit de voi la naștere, cultivat cum ne-am priceput mai bine, părinți și dascăli, să ne bucure pe toți cu roadele lui! Să viețuiți mereu în spațiul luminii învățăturii ca într-o poveste a vorbei care, prin puterea spiritului, a științei, a educației, biruie timpul, alegând veșnicia.
    Fiecare dintre dumneavoatră, stimați colegi, îndrumători și dascăli de vocație, fiecare dintre voi, dragi elevi, este un reprezentant al idealului în educație. Absolvenții se vor afla peste câteva zile în fața unui examen care va măsura cunoștințele și deprinderile lor, uneori chiar talentul, puterea de muncă și de concentrare. Este un examen al maturității, care ne cere să fim la înălțimea exigențelor lui. Unii îl vor promova din prima încercare, alții în sesiunile următoare, numai după o pregătire serioasă.   
    Sunt sigur că drumul parcurs până la această etapă nu a fost deloc ușor, mai ales pentru cei care ați muncit și învățat simultan, iar efortul vostru a fost unul deosebit. Cu toții aveți un mare potențial și, prin multă muncă și efort personal susținut, aveți posibilitatea de a-l valorifica plenar, pentru că voi credeți în idealurile voastre, nu vă mulțumiți cu puțin și știți să vă folosiți inteligența și să acționați. Ați fost și sunteți pregătiți să munciți din greu și chiar să pierdeți. Din fericire, astăzi, ca absolvenți de liceu, toți sunteți niște cîștigători. Dumnezeu vă ocrotește, vă dă sănătate, putere de muncă, talentul, dar responsabilitatea și sacrificiile pe care le implică cultivarea și educația minții vi le asumați singuri. Activitatea voastră, dragi absolvenți, depusă sub îndrumarea competentă, generoasă și plină de devotament a dascălilor voștri, trebuie să fie orientată mereu spre rezultate, spre performanță și eu vă doresc din toată inima să obțineți rezultate deosebite, atât la examenele pe care le veți susține, cât mai ales în viață.
    Stimați colegi, munca noastră influențează destine. Avem puterea de a schimba mentalități, de a crea și dezvolta atitudini, valori și comportamente pozitive, de a determina în bună măsură modul în care tinerii se vor raporta la viață, pe tot parcursul lor viitor. Pentru că suntem înzestrați cu vocația jertfei, a dăruirii, a formării gândirii critice, a educării și modelării comportamnetelor, le putem aminti elevilor noștri crezul lui Constantin Brâncuși: „Să creezi ca un zeu, să poruncești ca un rege, să muncești ca un rob”.
    Dumnezeu să binecuvânteze dascălii, părinții, școala din Subcetate și pe absolvenții noștri!
    Cuvântul profesorului director adjunct Ioan Cutlac

Ne-am adunat în această zi frumoasă de 1 iunie să celebrăm succesul acestor tineri la absolvirea liceului. De obicei se spun lucruri frumoase despre absolvenți, despre realizările și activitățile la care au participat, despre creativitatea lor. Nu-i cunosc foarte bine pe toți absolvenții, dar cred că pot spune că majoritatea sunt bine pregătiți pentru viitor datorită experiențelor de învățare și de viață din acești ultimi patru ani. „Ceea ce realizăm poate schimba realitatea”. Aceasta este o afirmație minunată, dovedită zilnic în viața noastră. Exprimă conexiunea cu lumea exterioară, faptul că atingem viețile celorlalți prin existența noastră simplă. Inteligența voastră, capacitatea voastră de a lucra din greu, educația pe care ați primit-o aici vă oferă un statut unic și responsabilități unice. Dacă alegeți să folosiți acest statut și această influență pentru a vorbi în sprijinul celor care nu pot vorbi, dacă alegeți să vă regăsiți în firea celor neajutorați și să-i sprijiniți, dacă alegeți să fiți niște oameni buni, atunci sunteți pregătiți pentru a face față tuturor provocărilor vieții.
Nu avem nevoie de magie pentru a schimba lumea, dar avem deja toată puterea necesară în sufletul nostru: puterea de a ne imagina mai bine, mai buni. Haideți să ne imaginăm că viața va fi exact cum vă doriți și poate se va adeveri. Viața poate fi ca o poveste: nu contează cât de lungă este, ci cât este de bună. Vă dorim un viitor specataculos!
Prof. Maria Șerban, director adjunt educativ
    Sunt pentru prima oară dirigintă a unei clase de absolvenți. Emoțiile sunt firești. M-am gândit mult la această zi specială, la ce voi spune elevilor mei la despărțire.
    În urmă cu patru ani, la mijloc de septembrie, când mi-a fost încredințată această clasă, erați niște adolescenți emoționați, pregătiți pentru călătoria numită „ani de liceu”. Parcă a fost ieri… Anii de liceu nu au fost perfecți, dar sunt unici și sunt sigură că i-ați schimba cu nimic altceva. Au fost zile bune și zile cu încercări mai grele, cu note bune, dar și mici, cu teste și teze, dar, învățând să treceți peste toate problemele, ați devenit mai puternici, mai maturi, ați ajuns aici unde sunteți astăzi. Experiența unor prietenii frumoase, învățătura, lecțiile de viață primite, amintiri dragi sunt ceea ce luați cu voi; lăsați în urmă copilăria. Ați venit în această școală copii și plecați adulți.
    Anii de liceu se încheie aici, dar ei reprezintă doat un capitol din romanul vieții voastre. Urmează alte etape pentru care noi am încercat să vă pregătim. Am încercat să vă învățăm să aveți încredere în voi, să deosebiți binele de rău, să vă îmbogățim cunoștințele pentru că știam că va veni și ziua aceasta: ziua în care va trebui să mergeți mai departe singuri. Plecați de aici, cu siguranță, fără a ști ce vă așteaptă. Un ultim sfat pe care vi-l pot da este dă găsiți ceva ce vă face fericiți și să urmați acel drum oriunde v-ar duce. Viața vă așteaptă cu lucruri bune, bucurați-vă de fiecare zi și stați aproape de cei dragi. Cu toții căutăm perfecțiunea, dar nimeni nu o poate atinge. Cu toate acestea, spuneți-vă mereu că că puteți mai mult. Aveți încredere în voi! Numai așa veți reuși. Încercați să faceți față provocărilor vieții cât de bine puteți voi.
    Când veți avea probleme, lăsați amintirile frumoase din anii de liceu să vă fie sfetnici.
    Aș vrea să vă mai spun o mulțime de lucruri, să vă mai rețin cumva, dar știu că cuvintele sunt prea sărace acum. Știu că peste 100 de ani acest discurs, pentru care am avut atâtea emoții, vor fi uitate; știu că peste 100 de ani nimeni nu-și va mai aminti de această zi. Pot doar să sper că datorită vouă și celor învățate în această școală, peste 100 de ani lumea va fi mai bună și pentru aceasta vă mulțumesc.
    Profesor diriginte Mirela Szöcs

Absolventii clasei a XII-a A. Diriginte: prof. Mirela Szöcs

    Iată-ne ajunși în momentul în care ne luăm rămas bun de la o altă generație de elevi! Este un moment emoționant în care amintirile clipelor petrecute împreună invadează mințile noastre, rememorând frumoșii ani petrecuți împreună. Sunt ani în care am învățat lucruri importante, prețioase, printre care și faptul că valoarea unui om constă în capacitatea de a-i înțelege pe cei din jur, indiferent de vârstă sau naționalitate.
    Rostul fiecărui individ este diferit pe lume, iar noi nu putem năziu la impunerea unei rețete existențiale pentru că fiecare om este unic în felul lui și trebuie acceptat așa cum este.
    Liniștea și pacea sufletească sunt bunurile supreme ce ne dau echilibru și ne pun în acord cu noi înșine, determinându-ne să avem un comportament tolerant. Sper că balanța nu a fost înclinată înspre prea multă toleranță, iar ceea ce am realizat împreună să se materializeze în reușite, reușite care se vor concretiza în timp, deoarece viața viața organizează examene în permanență.
    Profesorul nu face altceva decât să deschidă o ușă, iar voi, elevii, trebuie să pășiți dincolo, iar atâta timp cât veți avea cutezanță, bun simț, ușile vor rămâne deschise.
    „Drumul de 1000 de mile începe cu un singur pas. Acest pas a fost făcut!”
    Vă doresc multă baftă la examene.
    Profesor diriginte Crina Gabor

Absolventii clasei a XII-a B. Diriginte: prof. Traian Musca


Anii trec, viața își urmează cursul ei firesc și nu se întâmplă nimic deosebit. La multe lucruri care ne apar în cale nici nu ne gândim, însă impresiile culese se aștern una câte una chiar dacă pentru moment nu conștientizăm întotdeauna adevărata lor valoare. Iată că a venit ziua absolvirii liceului, zi importantă pentru deciziile următoare. Tot ceea ce am învățat în acești ani va rămâne ca o oglindă în care vom privi și ne vom recunoaște mai târziu: ceea ce am fost, ceea ce suntem și ceea ce vom deveni.
Noi, absolvenții de liceu, învățământ seral trăim astăzi un moment deosebit. Domnilor profesori, ne-ați oferit o șansă și multă înțelegere, bazate pe o relație de prietenie, respect reciproc și bun simț. Vă mulțumim că ne-ați fost alături, vă mulțumim pentru înțelegerea și încrederea pe care ați avut-o în noi. Dragi colegi, mult succes la bacalaureat și în viață! Absolventă A. Aurica, curs seral


2. SFÂRȘIT DE CLASA a VIII-a

Sărbătorim astăzi finalizarea cursurilor gimnaziale - un moment de răscruce în viața de elev. Marcăm astăzi despărțirea voastră de copilărie și accederea în adolescență. Clopoțelul ce a sunat astăzi pentru voi este un semnal că parte din bine s-a terminat și urmează alte încercări. Peste puțină vreme, unii dintre voi vor ajunge la liceu, alții la școala profesională. Urmează o perioadă frumoasă din viața voastră, însă nu am dreptul să vă ascund că e mult de învățat în anii de liceu, mult de citit, multe probleme de rezolvat, multe și grele obstacole de trecut. Le veți depăși numai dacă vă veți mobiliza și organiza mai bine, dacă veți fi mai sârguincioși.
Ați muncit după puterile voastre și voința voastră, unii ați dovedit că sunteți harnici și cuminți, ați muncit cinstit zi de zi, oră de oră, renunțând la multe tentații. La liceu tentațiile vor fi și mai mari... Vă sfătuim să păstrați acest cult al muncii cinstite, eficiente, tenace, sistematice și consecvente toată viața. Nu pierdeți nici ritmul, nici timpul, nici eforturi pentru a vă construi o temelie solidă studiilor voastre liceale, și de ce nu universitare, carierei voastre.
Respectați, prețuiți, promovați pe orice căi, prin orice mijloace, valorile autentice ale umanității, pe cele spirituale, pe cele științifice, pe cele culturale, artistice, morale, civice, - benefice pentru societate și pentru individ. Vă pregătim pentru viață, în cultul muncii cinstite și al valorilor autentice. Nu renunțăm la acest principiu, singurul care rodește valori adevărate, consacrate – embleme ale identității voastre.
Dragi absolvenți ai clasei a VIII-a! Personalitate și noblețe conferă apartenența la o credință, respectul neamului și tradițiilor, al obiceiurilor, respectarea valorilor umanității, respectarea moralei creștine, spiritul patriotic și civic. Păstrați și ocrotiți, cultivați aceste valori, nu vă deziceți de ele pentru valori efemere, ocazionale, străine nouă și care n-au confirmat.
Numai munca cinstită și tenace vă va scoate la liman în școala pe care v-ați propus să o urmați și în viață! Numai munca cinstită, uneori grea, generează valori materiale și spirituale autentice, durabile, singurele garante ale prosperității, fericirii și mai ales ale liniștii voastre. Abia jertfa de sine pentru sine și pentru cei din jurul nostru conferă sens, țel și autenticitate vieții. Nu îngăduiți să vă fie furate roadele acestei munci, roadele jertfei voastre!
Dragi absolvenți! Noi, cu toții, dascăli, părinți și colegi mai mari sau mai mici ai voștri, vă dorim din toată inima mult succes la examelele pe care urmează să le susțineți în școală și în viață. Dumnezeu să vă dea sănătate și să vă întărească să puteți face față cu succes tuturor încercărilor la care viața și semenii vă vor supune. Vă felicităm și vă dorim să aveți parte de tot binele din lume! Mulțumim părinților, dascălilor, domnului diriginte pentru eforturile depuse pentru ca voi să ajungeți promovați și sănătoși pe cea mai înaltă treaptă gimnazială! V-am dăruit tot binele din mintea și din intențiile noastre, datori sunteți să nu ne dezamăgiți. Vă dorim succese la examene și în viață, dragi absolvenți!
Director adjunct, profesor Ioan Cutlac

Stimate domnule diriginte, stimați profesori, stimați parinți, dragi colegi! Astazi se încheie încă un nou an școlar, se încheie un ciclu din viața noastră. Timpul a fost necruțător cu noi, nu am avut cum să-l oprim. Dar nu suntem triști, știm că orice sfărșit înseamnă un nou început.
Clasa a VIII-a... Este incredibil. Chiar am crescut atât de mult? Parcă mai ieri eram la grădiniţă şi organizam sceneta ,,Capra cu trei iezi”, împreună cu doamna educatoare. Și apoi, clasa I… Prima întâlnire cu doamna învăţătoare, prima întâlnire cu abecedarul, prima dată când mi-am scris numele… niște momente minunate. Mici şi neştiutori, am intrat în acea lume plină de mistere: noi cunoştinţe, litere, cifre, personaje de poveste, în acea lume minunată numită ȘCOALA. Îmi amintesc și acum prima scenetă din clasa I, ,,Fluturașul”, serbarile de 8 martie, excursiile, glasul firav al doamnei învatatoare și toate celelalte.
Apoi am crescut, a trebuit să lăsăm în urmă Cenușăreasa, Motanul încălțat pe doamna învăţătoare şi am ajuns în clasa a V-a, fără să știm că începe o adevarată luptă. Clasa a V-a mi-a arătat că trebuie să lupt și să învăț pentru a răzbi în viață. Îmi amintesc primele ore de matematică, de română, prima oră de dirigenție… Profesorii ni s-au părut exigenţi faţă de doamnele învăţătoare, dar după un timp i-am perceput altfel: bine intenționați şi înţelegători. Am înțeles că sunt acolo pentru a ne îndruma pașii, pentru a ne insufla acea dragoste de școală pe care trebuie s-o simtă fiecare elev. Toate concursurile din gimnaziu, premiile și reuşitele, evoluţia noastră, olimpiadele și, desigur, activităţile ecologice, care înseamnă „Echipa Verde”, ne-au ajutat în ascensiune. Cât mi-aș fi dorit să nu se fi terminat niciodată! Dar, iată, astăzi terminăm clasa a VIII-a. De dragul acelor amintiri, culegem flori de nu-mă uita și le colecționăm în cartea inimii, sperând că nu se vor ofili niciodată.
Vrem să mulţumim doamnei educatoare care ne-a îndrumat pașii în primii ani de viață; doamnelor învățătoare care ne-au pus stiloul în mână; doamnelor profesoare și domnilor profesori pentru că ne-au luminat mintea și sufletul, pentru că au avut rabdare și ne-au îndrumat spre ce e bine. Vă mulțumesc că m-ați învățat să fiu propriul meu dascăl, cel mai bun și cel mai aspru, că m-ați sustinut mereu. Ne cerem scuze dacă v-am supărat vreodata și vă promitem că nu vă vom uita. Vreau să multumesc domnului dirigente care, pe lângă faptul că ne-a dezvăluit înțelesul sintagmei „Mens sana en corpore sano!”, ne-a îndrumat pașii, a fost tăticul nostru. Mulțumesc colegilor pentru ca au fost familia mea în cei 8 ani, vă mulțumesc pentru momentele minunate petrecute împreună. Chiar dacă au existat divergențe, astăzi lăsăm totul în urmă și ne cerem scuze pentru tot. Mulțumesc în special familiei pentru faptul că m-a susținut mereu și lui Dumnezeu, fără ajutorul caruia nu aș fi reușit nimic.
Imediat vin examenele. Ne neliniştește gândul la ele. Dar cu multă muncă, perseverență şi seriozitate, cu încredere în forțele noastre și cu ajutorul lui Dumnezeu sper că vom lua note mari. Nu vreau sa vorbesc despre despărțire, știu că unii dintre colegi vor alege alt drum. Le urez mult noroc! Azi vreau să fie o zi fericită, să uităm de toate, să rămână doar amintirile plăcute. Știu că nu vom uita nimic din cele petrecute în această școală.
Dragi colegi, vă urez noroc la examen și VACANȚĂ PLĂCUTĂ! Domnilor profesori, dragi părinți, vă mulțumim!  Andreea Natea, absolventă a clasei a VIII-a