vineri, 6 august 2010

ȚESĂTURI ROMÂNEȘTI, 1_Lyceum, anul XIV, nr. 6 (58), august 2010 – Ediție de vacanță

CUPRINS:

- 1. Cărți noi:
1.1. Doina Dobreanu, Țesături românești din zona Mureșului Superior (Secolul al XX-lea), Editura S.C. Internațional F&F S.R.L, Gheorgheni, 2010. Prefață: Conf. Univ. Dr. Doina Butiurcă; Recenzie: prof. Ioan Cutlac
1.2. Ioan Dobreanu, Pur și simplu memorii, 2010. Recenzie: Prof. Doina Dobreanu
- 2. Revista „Lyceum – Foaie pentru minte, inimă și literatură”, Premiul I la Concurs de reviste școlare, Iași, 24-29 iunie 2010


1. CĂRȚI NOI:
1.1. Doina Dobreanu, Țesături românești din zona Mureșului Superior (Secolul al XX-lea), Editura S.C. Internațional F&F S.R.L, Gheorgheni, 2010
Prefaţă


În satele noastre româneşti se regăsesc astăzi ecourile îndelung rafinate ale unor tradiţii sedimentate sute de ani, cu ritmicitatea molcomă a ţăranului de la munte, cu răbdarea unui suflet de artist. Atât în ficţiune, cât şi în practica ţesutului şi a cusăturii ne regăsim aici, pe noi înşine, de peste veacuri, depăşind clipa. Mirarea mea, că deşi venind de dincolo de timp, tradiţia nu a generat nicio urmă de kitcs în spaţiul satelor de pe Valea Mureşului, are totuşi o explicaţie. Au fost scoase comorile ascunse şi distribuite din generaţie în generaţie, după talentul mâinilor şi harul de dincolo de fire, al femeilor din Subcetate şi din întreaga zonă. Această îngemănare şi-a dovedit trăinicia în timp, pentru a bloca modelele de ocazie, inautenticitatea formelor lipsite de rădăcini. Demnă de tot respectul, opţiunea autoarei face loc unei deschideri fericite tinerilor învederaţi ai tradiţiei, ce vor atinge maturitatea asimilării analitice, parcurgând paginile acestei cărţi. Ce am putea să spunem despre volum cititorilor lui Orwell şi Huxley, celor cărora destinul le-a hărăzit să trăiască aici şi pretutindeni în lume, amânându-le însă contactul cu reperele unei identităţi ancestrale? Să citească măcar o pagină, să desluşească în taina clipei veşnicia la ea acasă... fără grabă, fiindcă matricea spirituală a unui neam nu cunoaşte trecerea. Personal, cred în perenitatea reperelor şi a sufletului românesc, ce nu coincide neapărat cu vârsta biologică. Punctul în care începe viziunea lăuntrică a propriei noastre matrici, în care înţelegi cum a fost gândită şi executată o altiţă, o cingătoare, un brâu nu ţine de vârstă. Pe scurt, acel punct în care relaţia cu propria identitate - de la asimilarea empatic - emoţională către o formă de comprehensiune revelatoare, punctul din care vezi stilul, concepţia, ideea – este punctul de la care începi să înţelegi arta şi filosofia propriilor tale rădăcini ancestrale. De aici începi să te cunoşti pe tine însuţi! Ca atare, acelor categorii de cititori care trăiesc mai presus de vârsta naturală, le recomand să parcurgă paginile monografiei propuse de Doina Dobreanu, o monografie profundă ca sufletul românului dintotdeauna, pe care o consider cel mai îndreptăţit ghid în ce priveşte modul nostru de a percepe lumea, de a transpune ideea în simboluri, în motive, un ghid care descifrează semnificaţiile profunde ale artei tradiţionale.
Încerc să fiu modestul avocat al ideii, bazându-mă pe patru argumente.
Primul şi cel mai la-ndemână este, deocamdată, că volumul de faţă a fost gândit, asemenea celui precedent, despre cusături, ca o ilustrare a sensibilităţii şi a filozofiei româneşti, manifestată în arta ţesutului şi a cusăturii meşteşugite, în satele din comuna Subcetate şi în împrejurimi. Este un studiu sistemic, sinteză ce se impune ca o primă monografie a acestei arte, în cultura românească de pe Valea Mureşului Superior. Regăsită în toată frumuseţea şi prospeţimea ei, arta ţesutului şi a cusutului la români nu abundă în forme spumoase, lipsite de substanţă; elimină orice retorică a gratuităţii - cuceritoare pentru o generaţie, dar care nu edifică nimic în spaţiul spiritualităţii noastre tradiţionale. Varietatea formelor, sclipirea coloristică, simbolul semnificant nu numai că au împodobit feluritele ţesături ornamentale, ca şi altiţa de pe cămăşile purtate de bunicile noastre în zilele de Sărbătoare Împărătească, dar, mai presus de orice, le-au înnobilat prin conotaţie, prin idee – iar acesta pare a fi cel mai valoros şi tulburător mesaj al cărţii. Doina Dobreanu recuperează o identitate ce stă să se piardă în uitare, culegând, fotografiind, meşterind cu minuţiozitate la fiecare tipar ancestral al tradiţiilor noastre, compromis uneori de trecerea timpului, spre a-l putea reda circuitului naţional şi de ce nu, celui european. Retrasă în penumbra discreţiei şi a muncii singuratice, analizează rămânând etern ataşată de beatitudinea substanţei dintâi.
Cel de-a doilea argument ar fi că autoarea cunoaşte personal portul popular românesc şi toate obiectele textile care definesc specificul locuinţei ţărăneşti din zona Topliţei, şi-a cules informaţiile de la creatoarele de frumos din satele comunei Subcetate - în răstimpul elaborării studiului; are cultura şi maturitatea necesare înţelegerii unei astfel de opere, atipice pentru percepţia modernului. Nu oricine poate descifra un cod cultural ancestral. Dacă nu reuşeşti să-i reconstitui corect filiaţiile, să-l poziţionezi în istoria tradiţiilor naţionale şi europene şi să-i intuieşti specificul nu ai acces decât la fenomene conjuncturale, meteorice. Doina Dobreanu aplică o analiză comprehensivă, pe verticală. Studiază tipologia, clasifică variaţiunile, urmăreşte jocul formelor, felul în care anumite motive se metamorfozează de la un artizan la altul, de la o perioadă de timp la alta, înţelege stilul elaborării „operei”, adică, a ceea ce numim mult prea simplu, costum popular, covor, ştergar etc. Rareori legătura dintre expresie şi idee dobândeşte accente atât de pronunţate ca în arta ţesăturii sau a cusăturii, ce reuşeşte să păstreze substanţialitatea ideii, fixată în contextul solemn al temelor şi motivelor populare. Fiecare altiţă, fiecare câmp ornamental prezent pe o ţesătură sau o cusătură este un tip de rostire semnificantă.
Al treilea argument este că autoarea reuşeşte să poziţioneze corect locul artei ţesăturii în fenomenul cultural românesc, confecţionarea costumului popular şi a obiectelor textile prezente în casa ţărănească, artizanatul fiind îndeletniciri de care nicio istorie a mentalităţilor şi a culturii tradiţionale nu se poate dezice. Cu siguranţă, creatorii de frumos din satele româneşti de pe Valea Mureşului Superior s-au format pe terenul unei vaste tradiţii, pe care însă o cunosc parţial, inegal, din care îşi selectează modelele la care se întorc în mod constant. Majoritatea tipologiilor inventariate - reprezentative în opinia autoarei (prin ficţiune şi expresie) sunt abordate direct, prin raportare la contextul local, dar şi prin binevenitele referiri colaterale, sincronic si diacronic diversificate (comparaţii cu arta ţesăturii şi a cusăturii din regiunile învecinate, din Moldova, Muntenia). Sunt teme şi motive puse în lumină ghidat de o ştiinţă istoriografică, subtil condusă în paginile cărţii. Nu de puţine ori, contingenţele istorice şi cele ţinând de geografie sau de familie decid afilierea unui motiv popular regăsit în Subcetate, la un topos general sau la altul. Există anumite condiţionări ale realizării obiectelor de patrimoniu, pe care nu numai că majoritatea creatorilor nu-şi propun să le elimine, ci le şi folosesc drept dat ancestral pentru meditaţiile lor creatoare. Aşa se face că descoperim multe similarităţi între tipologia culturală dintr-o anumită zonă şi alta. Răsfoind paginile acestei monografii ni se compune în minte, totodată, reţeaua de filiaţii şi legături întinse pe câteva secole, în care creaţia populară dobândeşte temei.
Ultimul argument este că volumul se impune ca un studiu al unei direcţii puţin receptate, a culturii tradiţionale: studiul tipologic, pornind de la specificul local, te obligă la asimilarea particularităţilor culturale în care capătă sens creaţia colectivă a acelui loc - particularizată prin concepţie şi expresie.
Ca învăţăcel al Doinei Dobreanu şi ca lector al monografiei domniei sale, nutresc profunda convingere că într-o zi, o lume mai avidă de idei şi înţelesuri nealterate de literatura de senzaţie va reda patrimoniului de valori naţionale această cercetare unică în felul ei, reeditând lucrarea într-un număr mai mare de exemplare.
Conf. Univ. Dr. Doina Butiurcă
Doina Dobreanu, Ţesături româneşti din zona Mureşului Superior ( Secolul al XX-lea),
Editura F&F Internaţional Gheorgheni, 2010
Recenzie
Doamna profesoară Doiniţa Dobreanu imortalizează, în această carte-album, un tezaur artistic popular ce e pe cale să se piardă sub vreme şi sub vremuri… Obiectele şi piesele se păstrează cu dificultate, altele noi nu se mai creează, se pare că doar memoria imaginii şi a cuvintelor mai poate salva câte ceva din acest tezaur, artă a spiritualităţii şi mărturie a devenirii şi dăinuirii unui neam.
Cartea doamnei Dobreanu are mai multe merite. Primul ar fi acela de a atrage atenţia asupra valorii autentice şi de a oferi modele de valori unei generaţii ce a fost momită şi intoxicată cu false valori şi străine acestui loc. Adevăratele valori sunt reprezentative pentru o civilizaţie, rezistă vremii, istoriei, modelor şi valurilor de orice fel, înglobează în sine valori spirituale, etice, estetice, etnice, naţionale… Credem că astfel de nestemate se cristalizează, se structurează în veacuri şi milenii, după oameni, după locuri, după tradiţii şi obiceiuri, după nevoi materiale şi spirituale, după memoria colectivă a neamului. Valorile autentice atrag atenţia, stârnesc admiraţia, aruncă provocarea perfectibilităţii, generează emoţii profunde. Ele au la bază valori consacrate, principii estetice ferme, pozitive, unanim recunoscute. Monografia dovedeşte cu prisosinţă că oamenii din partea locului au fost creatori autentici de frumos artistic, atât în ce priveşte veşmintele, piesele de podoabă, cât şi interioarele/ habitatul. Piesele, obiectele prezentate, cu ornamentele de pe ele sunt veşminte ale trupului şi podoabe ale ambientului.
Alt merit al cărţii este acela de a fi recuperat şi păstrat pentru memoria neamului câteva nestemate materiale şi spirituale ce-au împodobit şi mai împodobesc, mai ales de sărbători, habitatul şi suflarea românească din această parte a Carpaţilor.
Autoarea acestui volum este deja o personalitate în domeniu, un om avizat şi cu dreptul câştigat de a se pronunţa pe subiectul acesta, deşi n-o face totdeauna cu acurateţea omului de ştiinţă, ci cu afecţiune, cu o oarecare nostalgie ca în căutarea şi salvarea unei lumi dragi pierdute…
Cartea nu e doar despre ţesături…Începe cu legenda despre întemeierea localităţii Subcetate de către trei…„ciobănei” ( Chirilă, Nichita şi Filip), care urmează poveţele unei Bătrâne. Legenda aceasta autoarea a auzit-o de multe ori de la bunicul domniei sale, înţeleptul Vasile Dobreanu. (Ne bucurăm că o parte din visele acestui om minunat s-au prea împlinit prin eforturile nepoţilor săi !) Urmează altă legendă, despre toponimul Subcetate sau Sub Cetate, şi era cât pe ce să rămânem în această zonă a mitului, a legendei, a basmului, a amintirilor şi a nostalgiei, doar locul de pe Dealul Cetăţii/ Coasta Rusului, de la Peri era „loc părinţesc”, înţelegeţi „nu se vinde, nu se cumpără, nu se poate înstrăina…” ( Din păcate, multe din asemenea locuri azi le seamănă doar vântul, le îngraşă doar păsările Cerului şi le „recoltează”, înţelegeţi „râmă”/„ară”/răscolesc jivinele…După cum pământul lipsit de suflet omenesc şi braţ de gospodar rămâne …sălbatică ţărână! O, tempora!)
Doamna profesoară face mai multe referiri tehnice despre ţesut, explică cum se pregătea materia primă pentru această operaţiune (inul, cânepa, lâna), cum se vopsea lâna, face referiri la ţesutul manual, încearcă o clasificare a ţesăturilor. Cum e şi firesc, o atenţie aparte se acordă motivelor ornamentale, respectiv tipurilor şi modelelor de nevedituri. Un loc deosebit îl ocupă pânzeturile.
Dintre materiile prime cea mai preţioasă şi la îndemână era lâna. Fiind gospodari pricepuţi şi harnici, obţineau multă lână, aşa că din aceasta, prin tehnici şi operaţiuni specifice se pregăteau piese ale costumului (brâul, brâneaţa, prigitoarea, cioarecii, iţarii, sumanul şi chiar ţesături pentru uz casnic). Piesele veşmântului femeiesc se confecţionau din cânepă şi in, iar unele din lânică fină sau bumbac cumpărat.
Recunoaştem caracterul sărbătoresc al modelelor ce împodobeau preponderent habitatul rustic de odinioară (camera din faţă - pentru musafiri - sau unde se păstra zestrea viitoarelor mirese), piesele de vestimentaţie de sărbătoare şi mai apoi cea cotidiană.
Cartea-album transmite o atitudine a acestui neam într-un veac (al XX-lea) din devenirea sa în faţa vieţii, a muncii, a destinului uman (cel istoric, politic, religios neintrând în atenţia autoarei şi foarte probabil nici a creatorilor…). Astfel, albumul de faţă e o mărturie a felului cum au perceput oamenii locurilor lumea, natura, universul, propriul destin, cum au înţeles să se integreze în acestea şi să intre în comuniune cu ele, pentru că adevărata artă e o oglindire a lumii prin simţire, prin imagini sensibile, în deplină armonie şi rezonanţă cu Dumnezeu, cu Universul,cu lumea.
Arta cusutului şi arta ţesutului, prezentate în cartea doamnei profesoare Doiniţa Dobreanu, trimit simţirea, afecţiunea, iubirea frumosului spre abstract, spre esenţă prin sinteză, spre simbol. Toate piesele şi ornamentele expuse/ înfăţişate au fost atent şi cu gust, respectiv cu pricepere selectate, fiind reprezentative pentru spiritualitatea, pentru arta localnicilor.
Dintre motivele utilizate, cele mai frecvente sunt cele geometrice (simboluri universale expresive pentru perfecţiune, inteligenţă, armonie: steluţa, rombul, pătratul, cercul, spirala ş.a., dar şi motive vegetale, în special florile, frunzele şi copacii (bradul), pomii (mărul). Am identificat multe variante de trandafiri, care însă, prin perfecţiunea/ măiestria execuţiei (tonuri, umbre şi nuanţe coloristice) par a fi importaţi din zone mult mai calde. Dintre motivele zoomorfe am întâlnit cerbul, oaia, câinele. Spre surprinderea noastră n-am întâlnit unele dintre animalele şi păsările venerate de alte neamuri: vaca, taurul, calul, cocoşul…
D-na profesoară a reuşit să ne convingă de faptul că meşteşugul cusutului, al ţesutului, al ornamentaţiei cu motive specifice reprezintă pricepere, îndemânare, măiestrie, artă, iar astfel de tehnici se deprindeau şi perfecţionau, uneori „se furau”, toată viaţa… Școala sătească de altădată onora cu sfinţenie astfel de îndeletniciri practice. Creaţia populară era transmisă, ocrotită, promovată şi păstrată cu sfinţenie din generaţie în generaţie, fiind unul din corolarele personalităţii, identităţii şi specificităţii unui neam în diversitatea celorlalte neamuri. În zilele noastre aceste deziderate sacre oricărui neam sunt desconsiderate, iar identitatea neamurilor în mare pericol!
Pe vremuri fiecare casă din Subcetate era un muzeu viu de artă autentică. Din moment ce condiţiile geopolitice s-au schimbat, valorile au fost bulversate, omenirea parcă şi-a pierdut busola, ar trebui instituit pe lângă fiecare comună, consiliu popular, cămin cultural un muzeu al satului, unde veşmântul şi ambientul rustic, practic tot ce este existenţă rurală autentică, să fie bine reprezentat, îngrijit şi păstrat.
Noi credem sincer că multe gospodine din Subcetate, cosând sau ţesând la război, ar putea reprezenta cu cinste cultura, civilizaţia, spiritualitatea şi identitatea românească peste hotare.
Felicitări pentru „ Casa cu amintiri”, felicitări pentru noua carte, pentru conţinutul şi calitatea imaginilor!
Cu deosebită consideraţie şi toată admiraţia pentru efortul depus şi rezultatul obţinut, Prof. Ioan CutlacSubcetate, luni, 9 august 2010



1.2. Ioan Dobreanu, Pur și simplu memorii, 2010
Domnul Ioan Dobreanu, profesorul şi autorul cărţii cu acest titlu, este, prin tatăl său, descendent al uneia dintre cele mai vechi familii din Subcetate, cea a Dobrenilor.
Aveam să-l cunosc personal de puţină vreme, atunci când mi-a dăruit, spre marea mea surprindere, cartea domniei sale, „Pur şi simplu memorii”.
Plecat de pe meleagurile natale de foarte tânăr, domnul Ioan Dobreanu a răspuns impulsului lăuntric, aşa cum mărturiseşte în carte, de a reveni din când în când, de a se întoarce acasă, printre cei dragi, unii în viaţă, tot mai puţini şi tot mai bătrâni, alţii retraşi, unul câte unul, spre odihna veşnică, sub câte un pâlc de copaci, rămaşi, parcă, să depene drumeţilor povestea celor până mai odinioară trăitori aici, oameni destoinici, cu gospodării temeinice, resfirate pe salba de dealuri intracarpatice ce coboară din Munţii Gurghiu spre Valea Mureşului. Unul dintre drumeţii nostalgici ai acestor meleaguri rămâne şi domnul Ioan Dobreanu. Îl cheamă mereu aici nu doar locul acesta al copilăriei, din Prelucă şi Zăpode, sau primele amintiri, ci mai ales rădăcinile sale împletite cu ale bătrânilor pruni din dosul casei părinteşti. Întoarcerea din când în când „acasă” este un laitmotiv al cărţii, este liantul acestui roman liric derulat linear, al cărui început şi sfârşit se întâlnesc în Padină. Satul patriarhal al copilăriei de altădată este acum un loc aproape pustiu, ilustrat imagistic pe cele două coperţi ale cărţii.
Cartea o consider cel mai frumos omagiu adus satelor patriarhale din comuna Gălăuţaş, Preluca – un colţ de rai cu orizonturi largi, mărginite de Munţii Călimani, Gurghiu şi Giurgeu - şi Zăpode, cu casele înşirate de-a lungul pârâului cu acelaşi nume; un omagiu adus prelucanilor şi zăpodenilor, unii plecaţi în lume să-şi caute un rost în altă parte, să-şi împlinească destinul te miri unde, alţii dormindu-şi somnul etern la umbra bătrânilor pomi. Doar ei şi crucile de piatră afundate în pământ amintesc trecătorului că acolo, cândva, au trăit nişte oameni. În rest nimic din tumultul universului satului patriarhal de altădată, doar linişte, prea multă linişte, şoaptele vântului şi glasul păsărilor.
Cartea mi-a incitat interesul de la primele pagini şi am citit-o pe nerăsuflate, cu mare curiozitate. Este o carte de amintiri, în care confesiunea se împleteşte armonios cu povestirea, cu descrierea şi cu dialogul. Eroul principal al cărţii este însuşi autorul care îşi deschide sufletul cu sinceritate pentru a reface secvenţial traseul său existenţial. Rememorarea este prilej de intensă retrăire emoţională a unor întâmplări sau momente care nu pot fi uitate, care nici nu trebuie uitate şi care merită a fi spuse, putând avea valoare testamentară.
Cartea este rodul unui spirit complex şi efervescent, aplecat deopotrivă spre contemplaţie şi reflexie, a unui om cu un temperament năvalnic, tumultuos, neliniştit, dornic de cunoaştere, curajos şi temerar.
Peregrin neobosit în ţară şi în Europa, profesorul de limba si literatura română, Ioan Dobreanu, îşi oferă permanent ocazii de a face incursiuni în istorie, literatură, muzică, arte plastice, de a-şi înnobila spiritul şi de a-şi bucura sufletul, înfiorându-se numai la gândul că, spiritual, are posibilitatea de a se întâlni cu geniile omenirii de pretutindeni şi din toate timpurile.
Trăieşte plenar realităţile epocilor pe care le-a traversat şi remarcă schimbările vremurilor şi implicaţiile istorice, politice, sociale şi culturale ale acestora, apoi filtrează totul, cu un acut spirit de observaţie şi analiză, şi, cu o implicare emoţională constantă, face notaţii succinte, mergând spre esenţe, într-un limbaj simplu. La toate acestea se adaugă ritmul dinamic al confesiunii şi plăcerea de a povesti, ceea ce face ca împreună, conţinut şi formă de prezentare, să capteze interesul şi atenţia cititorului.
O galerie de crochiuri portretistice găsim în carte – prieteni, rude, colegi, vecini, oameni simpli, anonimi, dar şi personalităţi din lumea culturală şi politică – fiecare portret fiind realizat din câteva tuşe, făcute cu curaj, fără ezitare, cu sinceritate, realism şi simţ critic. Cu toate acestea, Ioan Dobreanu se dovedeşte a fi un bun şi statornic prieten.
Felicitări şi mulţumiri domnului Ioan Dobreanu pentru acest minunat dar.
Prof. Doina Dobreanu – Subcetate









2. Revista „Lyceum – Foaie pentru minte, inimă și literatură” de la Grup școlar „Miron Cristea” din Subcetate, jud. Harghita, coordonată de prof. Dobrean Doinița-Ana a participat la Expoziția Națională „ANELISSE” și la Concursul de reviste școlare, granturi și materiale publicitare școlare din 24-29 iunie 2010 de la Iași .
I s-a acordat Premiul I la Secțiunea I – Reviste Școlare.